Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zanardini, în pragul despărţirii de UTA: "Nu mai sunt dorit!" Italianul are două oferte

Publicat in Liga2, joi 5 decembrie 2013 ·

Dintre toţi cei şase jucători pe care conducerea arădeană a dorit să-i aducă de la FC Bihor în această vară, în cele din urmă, doar mutarea lui Francesco Zanardini s-a concretizat. Fundaşul de bandă dreapta a început sezonul pe bancă, dar apoi şi-a câştigat locul de titular în faţa lui Roman sau Oltean.

În singurele victorii ale turului, cu Bistriţa şi Motru, italianul chiar fost improvizat fundaş central şi nu s-a descurcat rău. „Chiar dacă am fost sănătos şi am evoluat în majoritatea meciurilor pentru UTA, nu pot fi mulţumit atâta timp cât echipa a terminat anul pe penultimul loc în clasament. Ca şi joc, am fi meritat să avem mai multe puncte, se ştie că am pierdut meciuri sau am fost egalaţi de câteva ori în prelungirile meciurilor. Sunt sigur că dacă am fi făcut o pregătire ca lumea de vară şi domnul Trică venea mai repede la echipă, altfel ar fi stat lucrurile în această toamnă. Am fost un grup unit, iar cu echipele de pe primele locuri în clasament am demonstrat că avem valoare”, consideră fotbalistul de 26 de ani.

Se ştie prea bine că italianul a fost cel mai scump jucător al „Bătrânei Doamne” în această primă parte a sezonului şi asta pentru că Adrian Marţian a fost mână largă în ziua mitingului suporterilor din luna iulie, când a vrut să demonstreze că are bani şi le-a oferit salarii lunare de 2000 de euro lui Pogacsics, Selagea şi Zanardini. Dacă primii doi avea să plece la Săgeata Năvodari, respectiv Rapid, „Zana” a rămas în „alb-roşu” cu „preţul” scurtării perioadei de contract. „Domnul Marţian a dorit să-mi schimbe contractul iniţial, adică să-mi reducă salariul, dar nu am fost de acord. În schimb, am acceptat să fiu legat prin contract de UTA până în luna decembrie a acestui an. Aşa că, sunt liber să-mi caut un alt angajament. Eu aş dori să rămân în continuare la Arad, m-am simţit bine aici şi mi-am dat seama că joc pentru un clu

Articolul in Liga2 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un elev din București este cercetat de FBI. A aderat la o rețea internațională care își propune "prăbușirea actualei ordini mondiale" și distrugerea societății civilizate

Ziare.com acum 2 ore
Biroul Federal de Investigații (FBI) al Statelor Unite ale Americii a declanșat o amplă anchetă internațională care vizează "o rețea globală de persoane", din care fac parte inclusiv minori. Obiectivele declarate public ale grupării, care activează

Oscar 2025 | Lista completă a câștigătorilor

Wall-Street.ro acum o ora
Filmul "Anora" a fost marele câştigător al celei de-a 97-a gale de decernare a premiilor Oscar, unde această peliculă regizată de cineastul Sean Baker a câştigat cinci trofee, inclusiv la categoria "cel mai bun lungmetraj", scrie Variety, preluat de

Călin Georgescu ajunge luni în faţa judecătorilor, după ce a contestat controlul judiciar

Adevarul acum o ora
Călin Georgescu este aşteptat luni la sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde a depus în urmă cu câteva zile o contestaţie la măsura controlului judiciar, în dosarul în care este cercetat penal pentru şase infracţiuni, printre care instigare la acţiu

A început Postul Paştelui 2025. Patriarh: Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni

Mediafax acum 2 ore
Luni a început Postul Paştelui, cel mai lung şi mai aspru dintre posturi, care îi pregăteşte pe creştini de cea mai importantă sărbătoare, Învierea Domnului. „Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni, ci postim ca să‑L iubim mai mult pe Du

Zelenski susține că încă este pregătit să semneze acordul privind mineralele rare ale Ucrainei

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a reiterat duminică, 2 martie, disponibilitatea de a semna acordul asupra mineralelor negociat cu Statele Unite, dar care nu a putut fi semnat după disputa sa de vineri cu Donald Trump, relatează AFP. „Ac

Budapesta se delimitează de deciziile summitului de la Londra. Viktor Orban: "Este rău, greșit și periculos. Ungaria rămâne de partea păcii"

Ziua News acum 54 minute
Premierul ungar Viktor Orban a reacționat la summitul de la Londra de duminică, unde liderii europeni au decis să susțină în continuare Ucraina. După întâlnirea dintre Donald Trump și Volodimir Zelenski, care a eșuat vineri, deoarece președintele uc

Pentagonul dispune o întrerupere a operaţiunilor cibernetice împotriva Rusiei

Mediafax acum 44 minute
Această întrerupere intervine în contextul în care Donald Trump realizează o apropiere istorică de Moscova, iniţiată în jurul războiului din Ucraina. După ce a fost unul dintre principalii susţinători ai Kievului împotriva agresiunii ruse, Washingto

Primăria Capitalei schimbă numele a 91 de stații STB. Explicația dată de Nicușor Dan și LISTA cu noile denumiri

HotNews acum 2 ore
Un număr de 91 de stații ale Societății de Transport București vor primi denumiri noi, mai precise, care reflectă zonele unde sunt amplasate, a anunțat primarul general Nicușor Dan. Modificările vor fi implementate de Asociația de Dezvoltare Interco

Video Gestul de recunoștință făcut de Sebastian Stan pentru mama sa, la gala Premiilor Oscar. Georgeta Orlovschi: „Nu aș putea fi mai mândră”

Adevarul acum 46 minute
Sebastian Stan a primit o nominalizare la Premiile Oscar pentru Cel mai bun actor cu rolul lui Donald Trump din „The Apprentice". Premiul a fost, însă, câștigat de Adrien Brody pentrul rolul jucat în „The Brutalist".

Tragedie în Pitești. O femeie a murit după ce a căzut de la etajul 3 al unui imobil

Ziare.com acum o ora
O femeie de 45 de ani a murit luni dimineaţă, 3 martie, după ce ar fi căzut de la etajul al treilea al unui imobil din municipiul Piteşti, zona Craiovei. Polițiștii au întocmit un dosar penal. „În dimineaţa zilei de luni, 3 martie, poliţiştii piteşt

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
Timisoara
acum

lun.

2°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/17°