Sensurile cuvintelor se schimbă de cele mai multe ori pe nesimţite. Uneori, singura dovadă a transformării e apariţia termenilor în contexte noi, în combinaţii pe care nu le-ar permite înţelesurile tradiţionale. E uşor de observat cît de mult şi-a lărgit accepţia şi cît de vag a devenit termenul pamflet în momentul de faţă, în spaţiul public românesc: cuvîntul e folosit fără discernămînt, ca o etichetă generalizatoare şi ca o scuză universală. Extinderea semantică a dus la folosirea sintagmei de pamflet pentru a caracteriza reviste, site-uri, emisiuni, bloguri etc.: „Singura revistă de pamflet (inter)urban“ (nastratin.ro), „Interpreta M.Ş. se răzbună pe o revistă de pamflet!“ (yupi.md); „Craiovaniuz.ro este un site de pamflet şi toate ştirile de acolo sînt inventate“ (telegrama.ro); „Ăsta-i site de pamflet!“ (lasubiect.ro); „o emisiune de pamflet de la o televiziune franceză“ (kmkz.ro); „băi oameni buni... ăsta e un blog de pamflet... e doar o glumă“ (audvoci.ro) etc. Eticheta de pamflet înlocuieşte, de multe ori, categorizări mai vechi şi mai potrivite: de umor, umoristic, satiric, glumeţ, ironic etc.

DE ACELASI AUTOR Zînzanie Grivei Tîmpit Calorii fericite Primele reviste umoristice româneşti aveau de obicei subtitluri lămuritoare: Bobîrnacul (1878) se prezenta ca „foaie satirică şi umoristică“. În perioada comunismului, Urzica era o revistă „de satiră şi umor“. Oscilaţia între formule reflecta asocierea curentă a umorului cu o oarecare gratuitate, iar a satirei – cu ofensiva critică. După 1989, revistele umoristice au căutat subtitluri mai puţin banale: Academia Caţavencu se autodefinea ca „săptămînal de moravuri grele“. În momentul de faţă, site-ul foarte activ şi foarte apreciat Times New Roman îşi defineşte corect statutul – de „cotidian independent de umor voluntar“. Comentatorii mai puţin riguroşi îi aplică însă, fără ezitări şi fără intenţii negat