Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copiii ajută copii !

Publicat in Pandurul, vineri 6 decembrie 2013 ·

Ce poate fi mai frumos decât un copil să ajute un copil! Se întâmplă acest lucru prin intermediul campaniei inițiate de cotidianul Pandurul. Mai mulți prichindei de la Grădinița cu Program prelungit „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu au renunțat la jucării și hăinuțe, pentru alţi copii de vârsta lor care trec printr-o situație dificilă.

Campania Pandurul pentru ajutorarea familiilor nevoiașe din județul Gorj continuă și asta datorită oamenilor cu suflet care vin zilnic la redacție cu darul lor pentru copiii greu încercați de soartă. În felul acesta, vor beneficia de sprijinul dumneavoastră mai multe familii decât ne-am propus inițial. Ne-a impresionat gestul făcut de prichindeii de la Grădinița cu Program Prelungit „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu, care au putut să renunțe la câteva jucării, deși acestea ocupă primul loc în viața lor la această vârstă. Au oferit de asemenea și hăinuțe copiilor care poate nu au ce îmbrăca. Au făcut acest gest micuții de la Grupa Mare B și Grupa Mijlocie C, îndrumați de educatoarele Cristina Negrea și Raluca Bucălae, care au reușit să mobilizeze prichindeii și pe părinții acestora să facă un gest frumos în prag de sărbători.

Elevii și enoriașii din Rovinari s-au alăturat campaniei

Campania noastră a sensibilizat și liceenii de la Colegiul „Gheorghe Tătărăscu”, dar și enoriașii parohiei din Catedrala Ortodoxă Sfinții Împărați Constantin și Elena de la Rovinari. Acest lucru a fost posibil cu ajutorul preotului Adrian Popescu și a preotului paroh Ștefan Drăghici. Acești au contribuit cu dulciuri și cu jucării și avem promisiune că nu se vor opri și ne vor sprijini până la finalizarea acestei campanii, care a demonstrat tuturor că putem fi mai buni și mai generoși măcar în prag de sărbători cu semenii noștri care au nevoie de sprijin necondiționat.

Şi ieri, uşa redacţiei a fost deschisă din oră în oră de oamen

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidențiale 2025. Prezență de peste 200% în Vama Veche. Mesajul lui Tudor Chirilă

HotNews acum 27 minute
Prezența la vot în Vama Veche a depășit 203% până duminică la ora 13, conform datelor prezentate de Autoritatea Electorală Permanentă. În Vama Veche au votat până la ora menționată 667 de cetățeni, dintre care 327 înscriși pe liste permanente și 546

Alegeri prezidențiale 2025. Klaus Iohannis: De data aceasta alegerile trebuie să se desfășoare fără influențe din afara României

HotNews acum 2 ore
Klaus Iohannis a votat, duminică, la Sibiu, la primul tur al alegerilor prezidențiale 2025. Iohannis este primul președinte din istoria României care a demisionat în fața unei posibile suspendări din funcție, după ce Curtea Constituțională îi prelun

Ministerul de Interne respinge informațiile referitoare la un posibil atac cibernic asupra site-ului său

Ziua Constanta acum o ora
În cursul zilei de astăzi, 4 mai 2025, zi în care are loc primul tur al alegerilor prezidențiale 2025, în presă au apărut informații referitoare la un posibil atac cibernetic asupra mai multor site-uri aparținând instituții din România, printre care

Elena Lasconi, prima apariție după scandalul pozelor false cu Nicușor Dan: „Am votat cu credința că nicio femeie nu va mai fi catalogată isterică”

Libertatea acum 36 minute
Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale, s-a prezentat duminică la urne, într-o secție de vot din Capitală. Aceasta a vorbit despre importanța votului, marcând astfel prima sa apariție publică după controversa legată de presupusele f

VIDEO Alegeri prezidențiale 2025. Anamaria Gavrilă a votat „pentru ca românii să primească înapoi votul lor și alegerea lor”

HotNews acum o ora
Deputata Anamaria Gavrilă, liderul POT, a declarat că a votat duminică la alegerile prezidențiale „multă speranță în suflet” și consideră că „oameni noi vor lua în mâini această țară și vom face și dreptate pentru români și vom ridica România acolo

Alegeri prezidențiale 2025. John-Ion Banu-Muscel: „Cetățenii României au nevoie de o schimbare. Să fim iubiți și de Dumnezeu ocrotiți!”

HotNews acum o ora
John-Ion Banu-Muscel, candidat la alegerile prezidențiale, a votat duminică „pentru o schimbare” și consideră că „trebuie să dăm o voce poporului și trebuie să o și urmăm”. Candidatul independent a votat în București. „Am venit pentru o schimbare. E

Incidente în ziua votului. Un bărbat e cercetat după ce a rupt buletinul de vot, un altul a fost amendat că a sunat abuziv la 112

HotNews acum o ora
Ministerul de Interne anunţă că de la deschiderea secţiilor de votare au fost primite cinci sesizări privind presupuse nereguli în procesul de votare. În municipiul Constanța, un cetățean cu domiciliul în România a apelat numărul unic de urgență 112

Președintele unei secții de votare din Timișoara a fost ridicat de poliție pentru racolarea unui băiat de 15 ani

Libertatea acum 3 ore
Un profesor la un liceu din Timişoara, în vârstă de 44 de ani, care duminică îndeplinea funcţia de preşedinte al unei secţii de votare, a fost reținut de polițiști sâmbătă seară, după ce a racolat un băiat de 15 ani, în scopuri sexuale.

VIDEO Diana Șoșoacă a scris pe buletinul de vot numele lui Corneliu Zelea Codreanu și Nicolae Ceaușescu: „La alegeri ilegale și neconstituționale, nu pot să votez decât la vedere”

HotNews acum 2 ore
Eurodeputata Diana Șoșoacă, liderul SOS România, s-a prezentat în secția de vot, duminică, dar i-a criticat pe candidații înscriși la aceste alegeri prezidențiale „ilegale și neconstituționale” și a scris pe buletinul de vot, printre altele, numele

A murit creatorul primei opere de artă de pe Lună

HotNews acum o ora
Artistul belgian Paul Van Hoeydonck, care a creat o lucrare considerată mult timp singura operă de artă plasată pe Lună, a murit sâmbătă, la vârsta de 99 de ani, a anunțat familia lui pe pagina sa de Facebook, scrie Agerpres, citând AFP. Paul Van Ho

Vremea

București
acum

27°
dum.

12°/28°
lun.

14°/27°
mar.

12°/23°
mie.

14°/18°
Iasi
acum

26°
dum.

11°/27°
lun.

11°/23°
mar.

10°/16°
mie.

11°/13°
Constanta
acum

21°
dum.

9°/23°
lun.

9°/19°
mar.

14°/16°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

11°/27°
lun.

12°/20°
mar.

10°/18°
mie.

10°/13°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/25°
lun.

10°/22°
mar.

10°/18°
mie.

10°/14°