În candelabrul măreţ al Ortodoxiei străluceşte de aproape 17 veacuri chipul minunat, plin de duioşie şi bunătate al Sfântului Ierarh Nicolae, al Mirelor Lichiei. Sărbătorit de creştinătatea de pretutindeni în toate bisericile ortodoxe de pe pământ, acum, la început de iarnă, praznicul Sfântului Ierarh Nicolae freamătă întreaga viaţă creştină.

Sărbătoarea de cea mai mare popularitate după cea a Crăciunului este însoţită cu o mulţime de datini şi credinţe. Poate că nici un alt sfânt al Bisericii nu este mai aproape de inima noastră, mai iubit şi mai venerat ca Sfântul Nicolae. Numele său provine de la un vechi nume propriu grecesc, Nikolaus, care are în compunerea sa particula nik (întâlnită în verbul nikao „a învinge” şi în cuvântul nike „victorie”). Semnificaţiile străvechi ale numelui grecesc, precum şi minunile şi renumele vieţii Sfântului au avut ecouri peste timp, unele regăsindu-le şi în tradiţiile noastre. În Transilvania poartă şi numele popular de Sîn-Nicoară sau Sî-Micoară, care se spune că veghează poarta cerului.

Mâna dreaptă

Chipul lui cel blând, ce se desprinde din icoană ca o mărturie de peste veacuri, urcă de la sentimentul cald al bunătăţii şi al smereniei până la clocotitoarea mărturisire a dumnezeirii lui Hristos. În paşi de cadenţă ce marchează trepte de înaltă virtute creştină, cu nuanţe de antiteze sublime, păşeşte creştinătatea în faţa acestei personalităţi a secolului al IV-lea.

Pentru aceasta, îmbrăţişând în smerite graiuri desfăşurarea vieţii sale, nu vom putea trece fără să amintim că Sfântul Nicolae a văzut lumina vieţii din părinţi creştini. Altoit pe cultura elenistă, ia de la vechile filozofii floarea înţelepciunii şi a virtuţilor pe care o aşează la picioarele lui Iisus Hristos.

Ales episcop al cetăţii Mira Lichiei, Sfântul Nicolae păstoreşte turma cea cuvântătoare cu bunătate, blândeţe şi milostenie, deven