Elevii gorjeni mai au de aşteptat până să primească mere, întrucât Consiliul Judeţean nu a demarat încă licitaţia. Cel mai probabil, elevii vor avea fructe în ghiozdane, pe lângă lapte şi corn, din semestrul al doilea. Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean vede cu ochi buni iniţiativa de a suplimenta produsele acordate copiilor de către stat, însă consideră că principalele probleme vor fi legate de distribuţia merelor la unităţile de învăţământ.
Un program european impune ca preşcolarii şi elevii din clasele I-VIII să primească fructe la şcoală, iar Guvernul a aprobat o Hotârâre în acest sens, la sfârşitul lunii octombrie. Deşi mai multe judeţe ale ţării vor începe distribuţia merelor în aceste zile, Consiliul Judeţean Gorj nu a demarat nici măcar procedura de licitaţie. „S-a întârziat cu demararea licitaţiei pentru că Hotărârea Guvernului a fost trimisă la sfârşitul lunii octombrie, însă normele de aplicare au venit puţin mai târziu. În momentul de faţă, la nivelul Consiliului Judeţean Gorj, documentele sunt în analiză. Cel mai târziu în ianuarie vom declanşa procedura de licitaţie. Estimăm că din semestrul II, elevii vor primi mere, pe lângă laptele şi cornul”, a declarat Oana Paloş, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Gorj.
În conformitate cu hotărârea Guvernului, pentru anul şcolar 2013-2014 se vor acorda gratuit mere, în limita valorii zilnice de 0,37 lei/elev, pentru o perioadă de 85 de zile de şcolarizare. Pe lângă distribuţia de fructe, actul normativ mai include şi masuri adiacente, respectiv: organizarea de vizite la ferme pomicole sau legumicole, la staţiuni de cercetare pomicolă sau legumicolă, la zilele recoltei, expoziţii, târguri sau alte evenimente; organizarea de concursuri tematice cu premii ca modalităţi practice educative care să contribuie la dezvoltarea competenţelor elevilor şi prin activităţi de grădinărit.
P