Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Au ţinut pasul trei reprize

Publicat in Bihor Online, joi 5 decembrie 2013 ·

Scris de Gavril Nutiu - CSM Digi a pierdut meciul cu AN Brescia din Liga Campionilor cu scorul de 6-10.

Campioana României la polo, CSM Digi a făcut o partidă bună în compania unei adversare redutabile, AN Brescia, lidera la zi a Grupei principale B din Liga Campionilor şi din campionatul italian. Poloiştii orădeni au rezistat timp de trei sferturi, menţinând scorul strâns pe tabela de marcaj, dar au cedat apoi în ultimul sfert, pe fondul oboselii.

Primul sfert a fost foarte echilibrat, gazdele reuşind să termine la egalitate, scor 2-2, prin golurile lui Chioveanu şi Negrean. Echilibrul s-a păstrat până la finele sfertului secund, când scorul era egal, 4-4, golurile noastre fiind înscrise de Popoviciu (scor 3-3) şi Cupic din penalty (scor 4-4). Din păcate, italienii au înscris de două ori în ultimul minut dinainte de pauza mare, prin Bodegas şi Crousillat, scor 4-6.Au cedat în sfertul patru

Brescia s-a distanţat la trei goluri în sfertul trei, scor 4-7, dar meciul nu era încă jucat. Echipa noastră a găsit resurse să reducă de două ori din handicap, prin Negrean şi Kádár, scor 6-7. CSM Digi a rămas în joc şi datorită intervenţiilor foarte bune ale portarului Gojko Pjetlovic. Din nefericire, echilibrul s-a rupt în debutul sfertului patru, în momentul în care Brescia a beneficiat de un penalty, după ce arbitrii au trecut cu vederea un fault clar asupra lui Kádár, când se putea dicta aceeaşi decizie, dar în favoarea noastră. Rizzo a transformat, scorul a devenit 6-8 şi echipa noastră s-a prăbuşit, atât fizic cât şi psihic. Brescia, care a fost evident superioară şi care nu avea nevoie în niciun caz de acel sprijin al arbitrilor, a mai punctat de două ori, pe fondul degringoladei din tabăra orădeană. Scorul final, 6-10, este puţin prea aspru faţă de modul în care s-a desfăşurat partida.

CASETA TEHNICĂ

Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu”. Spectato

Articolul in Bihor Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum o ora
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Știri Constanța azi Accident aviatic grav pe Aeroportul Tuzla! Parașutist inconștient după aterizare

Ziua Constanta acum o ora
Un accident aviatic grav a avut loc astăzi, 12 iulie, la Aeroportul Tuzla, unde un parașutist a fost găsit inconștient după aterizare. La fața locului au fost solicitate o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și un elicopter SMURD Est

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 2 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

UPDATE - Donald Trump anunţă tarife vamale de 30% pentru UE, faţă de 10% în prezent: „Am decis să mergem mai departe” / Reacţia Comisiei Europene

News.ro acum o ora
Donald Trump a anunţat tarife de 30% la mărfurile din Uniunea Europeană, potrivit Reuters. Bruxelles-ul şi Washingtonul erau în curs de negociere a unui acord comercial pe această temă. Preşedintele SUA a declarat că a „decis să meargă mai departe”.

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum 2 ore
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

VIDEO Imagini cu Ilie Bolojan care strânge gunoaiele lăsate în urmă de colegii săi, la Congresul PNL

HotNews acum 2 ore
În timp ce liberalii votează noua conducere a partidului, Ilie Bolojan adună pliantele și sticlele lăsate de liberali în Sala Unirii a Palatul Parlamentului, unde are loc Congresul PNL. Ilie Bolojan s-a apucat să strângă gunoaiele lăsate în urmă de

METEO Cod portocaliu de grindină, ploi şi vânt în trei judeţe

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt, valabilă în ora următoare, în local

Victor Negrescu:”Propun să existe un al patrulea pachet de MĂSURI axat pe simplificare și accesarea oportunităților europene”

Gandul acum 3 ore
Victor Negrescu propune un al patrulea pachet de măsuri axat pe simplificare și accesarea oportunităților europene. Acesta consideră că România are nevoie de un stat puternic, eficient și modernizat. „România are nevoie de un stat puternic, dar efic

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 5 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

27°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°