Tratatul de la Trianon înseamnă, pentru noi, momentul în care Transilvania şi estul Banatului s-au întors la România, punerea în aplicare a Marii Uniri decisă de delegaţi la Alba Iulia la 1 Decembrie 1918. Însă, în timp ce pentru maghiari Trianonul este o traumă încă nevindecată, iar pentru noi motiv de sărbătoare, pentru românii din Ungaria este un motiv de tristeţe.
„1 Decembrie nu înseamnă pentru noi ce înseamnă pentru cei din Transilvania. Noi am rămas... păi noi am rămas în afară!”, explică jurnalista Eva Iova, membru al comunităţii istorice de români din Ungaria. Şi românii de pe acele pământuri au avut delegaţi la Alba Iulia, de la Micherechi, din Jula, din Chitichaz, din Bihor şi-au strigat „unire”. „Dar graniţa când s-a tras, noi am rămas pe dinafară.”
Imediat după Tratatul de Pace de la Trianon, autorităţile din Micherechi au trimis o solicitare Bucureştiului şi Parisului, unde s-a semnat acordul, şi au cerut ca graniţa să fie mutată cu cinci kilometri mai spre vest, astfel încât să rămână şi ei în România.
Pentru membrii comunităţii istorice de români, momentul încă este dureros. Vorbesc despre familii despărţite de hotarul despre care se spune că a fost stabilit prin bătăi de picior, despre case şi pământuri pierdute şi, mai mult decât orice, despre faptul că s-au simţit abandonaţi şi uitaţi de cei cu care au vrut să se unească. Duja povesteşte că femeile din familia lui aşa au învăţat să cânte, pentru a-şi transmite una alteia peste hotar, doar cu ajutorul muzicii, cum le mai este viaţa.
La ora de cultură şi civilizaţie a românilor la care am asistat la Liceul Nicolae Bălcescu din Jula, copiii învaţă că românii au sosit în Ungaria în trei valuri. Toţi erau iobagi, veniţi în căutarea unei vieţi mai bune. Doar macedoromânii ce erau mai înstăriţi. Învaţă de pe un manual realizat anul trecut şi folosit pentru pr
