Mesajul a fost trimis. Multumesc!

LIVE TEXT. Băsescu: Ponta, prim-ministru profund corupt

Publicat in Romania Libera, joi 5 decembrie 2013 ·

Preşedintele Traian Băsescu a salutat, joi, decizia Curţii Constituţionale a Republicii Moldova, de a proclama limba română ca limbă oficială în Modlova şi a apreciat că este unul din cele mai importante evenimente din ultimii ani.

Citiţi declaraţiile preşedintelui în format LIVE TEXT :

Despre limba română, oficială în Republica Moldova

Exprim mulţumiri CCR a R. Moldova şi în special dnei Ana Guţu, deputat în Parlamentul Moldovei, şi Partidului Liberal Reformator.

Este un act de dreptate faţă de actul de independenţă, faţă de istoria cetăţenilor şi faţă de cei din R. Moldova care se simt români. Implicaţiile sunt extraordinar de profunde, ele intră în vigoare imediată, odată cu decizia Curţii. La UE, vom fi două state cu limba română limbă oficială.

Este una din cele mai mari bucurii pe care le-am avut în ultimii ani.

Este cel mai important eveniment din ultimii ani, a arătat preşedintele.

Despre buget:

Bugetul nu a ajuns la mine, se va primi luni, 9 decembrie.

Voi promulga imediat bugetul asigurărilor sociale.

Dl. prmier Victor Ponta şi tata-socru, cu care s-a înţeles, gândesc că se pot folosi de comisiile de la Senat, care să ancheteze cum a luat fiica mea, Ioana, pământul, cred că mă pot impresiona. Eu rezist şantajului de cea mai joasă speţă al Antenei 3 de opt ani. O vreme a fost şi Realitatea, pe vremea când era administrată de SOV, şi acum este România TV.

Citeşte şi: Comisia anti-Băsescu: multă imagine, puţină substanţă

Eu ştiu că fiica mea a cumpărat cinstit pământul, orice ar scormoni, nu vor putea găsi nimic ilegal, nici la fiica mea şi nici la mine.

Nici o deosebire între modul în care gândeşte Voronin şi modul în care gândeşte Ponta.

Cine poate să cumpere pământ, s-o facă, preţurile sunt acceptabile.

Ponta încercă să-şi ascundă propria corupţie sub acuzaţiile pe care mi le ad

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 3 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum 23 minute
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Nicușor Dan despre eventuala scumpire a biletelor STB: „E o discuție pe care trebuie să o avem”

HotNews acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, la TVR Info, că va fi analizată în Consiliul General al Municipiului București posibilitatea creșterii tarifelor pentru călătoriile cu transport în comun. Primarul a făcut acest anunț în condiți

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 3 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 3 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Marcel Ciolacu, după reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social: Măsurile fiscal-bugetare ce vor fi aprobate prin OUG vor avea ca impact reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei, echivalentul a 1% din PIB

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat, sâmbătă, consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale şi economice şi a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul

Zelenski îl acuză pe premierul slovac că deschide un al doilea front energetic contra Kievului

G4Media acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a acuzat sâmbătă pe premierul slovac Robert Fico că deschide de ”al doilea front energetic” contra Ucrainei la ordinul Rusiei, în contextul escaladării diferendului între Kiev şi Bratislava privitor la tra

Un bărbat a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, județul Vrancea

Ziua Constanta acum 2 ore
Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal, vineri seara, în timpul unei partide de vânătoare la Răcoasa, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, nerespectare

Box: A decedat Paul Bamba, care avea 35 de ani. El a câştigat în urmă cu o săptămână centura WBA Gold Cruiserweight

News.ro acum 4 ore
Campionul mondial WBA Gold Cruiserweight, Paul Bamba, a încetat din viaţă sâmbătă, la doar o săptămână după ce şi-a câştigat centura mondială, relatează Le Figaro. Vestea a fost anunţată pe Instagram de Ne-Yo, agentul şi reprezentantul boxerului. Pa

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°