Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Regele Mihai I, în pelerinaj în cimitirul românesc de la Soultzmatt

Publicat in Romania Libera, joi 5 decembrie 2013 ·

În pământul francez au fost înmormântaţi 687 de români care şi-au sfârşit zilele în perioada prizonieratului.

La Soultzmatt, în Alsacia, există un cimitir militar unde au fost înmormântaţi 687 de soldaţi români aflaţi în prizonierat în Germania după primul război mondial.

Jurnalistul român Mircea Carp, una dintre cele mai cunoscute personalităţi care au trecut prin redacţiile Vocii Americii şi Europei Libere, a fost şi el acolo la o comemorare şi iată ce scrie: „La 9 aprilie 1924, Regele Ferdinand I, întregitorul de neam, vizitând cimitirul împreună cu Regina Maria, a refuzat să spună vreun cuvânt, ca să nu tulbure somnul celor care dorm acolo în pace, a spus el ulterior“.

Din 1982 încoace însă, liniştea în cimitirul de la Soultzmatt este „tulburată“ o dată pe an, când românii liberi vin să cinstească împreună acolo „Ziua eroilor“, astfel încât şi cei 687 de eroi, de dincolo de mormânt, să audă graiul românesc şi să audă sfânta slujbă oficiată de nu mai puţin de opt preoţi în odăjdii, părinţi veniţi din America, Germania, Anglia, Elveţia etc., între ei fiind nelipsit părintele Gheorghe Claciu-Dumitreasa, până mai ieri chinuit în temniţele comuniste în ţara robită. Cu acest prilej sunt omagiaţi şi alţii oameni chinuiţi şi pieriţi în temniţele comuniste din ţară.

Au venit, în anul 1986, la Soultzmatt, pentru prima oară, şi Regele Mihai I, împreună cu Regina Ana şi cu fiica lor, Principesa Margareta, şi, în prezenţa lor, s-a oficiat Sfânta Liturghie. Apoi, Regele Mihai I a rostit câteva cuvinte: „În acest al patrulea deceniu de pribegie, mă alătur din nou, din adâncul inimii, comemorării sacrificiului suprem dat în cele două războaie mondiale. Aici, în faţa lespezilor de la Soultzmatt, să ne amintim de cei care s-au jerfit pentru ţară şi ei trebuie să ne fie un îndemn spre strângerea rândurilor tuturor românilor în jurul tricolorului nostru. Pentru

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Teleorman: Două vagoane ale trenului IR 1596 Craiova-Bucureşti Nord au deraiat/ A fost activat Planul Roşu de Intervenţie/ În tren sunt circa 200 de călători/ Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale/ CFR Călători anunţă anchetă - FOTO

News.ro acum o ora
Două vagoane ale trenului IR 1596 Craiova - Bucureşti Nord au deraiat, marţi seară, în judeţul Teleorman. Potrivit CFR SA, în tren s-ar afla circa 200 de călători. Autorităţile au declanşat Planul Roşu de Intervenţie. Pompierii afirmă că, din primel

Iohannis a convocat CSAT pe 20 iunie. Este așteptată o decizie legată de sistemul Patriot pentru Ucraina

HotNews acum 56 minute
Președintele Klaus Iohannis a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării pentru ziua de joi 20 iunie, ora 13. În reuniunea de la Palatul Cotroceni va fi analizată și posibilitatea transferului către Ucraina a singurului sistem sol-aer Pa

Hunter Biden a fost găsit vinovat de posesie ilegală a unei arme de foc

HotNews acum o ora
Fiul președintelui american Joe Biden, Hunter Biden, a fost găsit vinovat marți de o instanță penală federală de deținere ilegală a unei arme de foc în 2018, perioadă în care era dependent de droguri, a anunțat presa americană. Hunter Biden si sotia

Cod roşu de grindină şi vijelie puternică, în judeţul Iaşi

News.ro acum 2 ore
Aproape 30 de localităţi din judeţul Iaşi sunt, marţi seară, sub avertizare Cod roşu de grindină de dimensiuni mari şi vijelie puternică - rafale de peste 80-90 de kilometri pe oră. Potrivit Administraţiei Naţionele de Meteorologie (ANM), a fost emi

Activiştii pentru drepturile animalelor au vandalizat portretul oficial al regelui Charles al III-lea - VIDEO

News.ro acum o ora
Activiştii pentru drepturile animalelor din cadrul grupului britanic Animal Rising au vandalizat marţi, un portret oficial recent al regelui Charles al III-lea, realizat de artistul Jonathan Yeo. A fost un mod de a protesta împotriva Societăţii Rega

Klaus Iohannis: Românii vor să fie apăraţi şi românii sunt apăraţi de NATO

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, după Summitul B9 care a avut loc, marţi la Riga, că „românii vor să fie apăraţi şi românii sunt apăraţi de NATO”. „În acest sens, astăzi am avut câteva intervenţii şi aş rezuma poate, foarte pe scurt. Pentru n

Ministerul Apărării anunţă începerea oficială a lucrărilor la prima pistă de decolare-aterizare construită în ultimii 30 de ani / Investiţie de peste 12 miliarde de lei

News.ro acum o ora
Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a marcat, marţi, la Baza 57 Aeriană ”Căpitan Aviator Constantin Cantacuzino" de la Mihail Kogălniceanu a începerea lucrărilor de construcţie a unei noi piste de decolare-aterizare. ”La finalul acestei acti

Nuclearelectrica şi Canadian Nuclear Partners, acord pentru retehnologizarea Unităţii 1 a Centralei Nucleare Cernavodă

Mediafax acum 38 minute
Potrivit unui comunicat al Nuclearelectrica, acordul are o valoare aproximativă de 240 de milioane de euro şi reprezintă un pas esenţial în finalizarea retehnologizarii Unităţii 1 de la CNE Cernavoda în conformitate cu etapele de dezvoltare stabilit

Descoperire macabră în Oradea! Cadavrul unei femei a fost găsit într-o remorcă

Ziua Constanta acum 9 ore
Locuitorii dintr-o zonă din Oradea au avut un șoc marți dimineața! Într-una dintre parcările de lângă blocuri, într-o mică remorcă acoperită cu prelată, a fost găsit un cadavru. La fața locului au ajuns mai multe echipaje de Poliție, Criminaliști și

Este oficial Nicolae Ciucă anunță că PNL va avea candidat propriu la alegerile prezidențiale

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat marţi, după întâlnirea cu liderul PSD Marcel Ciolacu, că PNL va avea propriul candidat la prezidenţiale şi urmează să stabilească în forurile de conducere ale partidului nominalizarea. El a precizat că a d

Vremea

București
acum

32°
mar.

20°/34°
mie.

20°/33°
joi

19°/25°
vin.

18°/30°
Iasi
acum

22°
mar.

19°/30°
mie.

16°/23°
joi

17°/21°
vin.

17°/25°
Constanta
acum

28°
mar.

20°/28°
mie.

20°/25°
joi

20°/23°
vin.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

16°/24°
mie.

15°/24°
joi

14°/20°
vin.

13°/22°
Timisoara
acum

25°
mar.

18°/25°
mie.

16°/23°
joi

13°/23°
vin.

14°/26°