Cursul de schimb a fluctuat foarte uşor în prima oră a şedinţei interbancare de joi, într-o piaţă liniştită şi cu volume reduse de tranzacţionare, potrivit dealerilor.
La debutul şedinţei, euro a fost tranzacţionat la 4,4660 lei, cu 0,3 - 0,5 bani (aproximativ 0,1%) sub cotaţiile de miercuri din jurul orei 16:30, de 4,4690 - 4,4710 lei/euro.
Cursul valutar BNR. Vedeţi aici evoluţia principalelor valute la cursul oficial BNR
Ulterior, rata de schimb a fluctuat nesemnificativ, în cadrul unor tranzacţii cu volume foarte reduse, potrivit dealerilor.
Astfel, la scurt timp după ora 10:00, pe piaţa interbancară euro era cotat la 4,4650 - 4,4670 lei, cu 0,4 bani (0,09%) sub închiderea de miercuri.
În şedinţa de marţi, pe piaţa interbancară cotaţiile au urcat cu 1%, până aproape de 4,48 lei/euro, în prima parte a zilei, ieşind din tiparul urmat în ultimele luni, ca urmare a deciziei preşedintelui Traian Băsescu de a nu aproba memorandul cu FMI.
Ulterior, piaţa s-a liniştit, iar rata de schimb a scăzut în jurul nivelului de 4,47 lei/euro şi a fluctuat uşor în jurul acestui nivel.
Deprecierea vizibilă înregistrată marţi de moneda naţională a venit în cadrul unor tranzacţii cu volume ridicate, însă după ce piaţa s-a liniştit rulajele au început să scadă.
Cursul de referinţă anunţat miercuri de Banca Naţională a României (BNR) a crescut pentru a doua zi consecutiv şi a ajuns la 4,4715 lei/euro, atingând astfel un nou maxim pentru ultimele 11 săptămâni. Rata de schimb anunţată miercuri este cu 0,31 bani (0,07%) peste cea afişată marţi, de 4,4684 lei/euro.
Majoritatea economiştilor apreciază că amânarea aprobării primei evaluări a acordului cu FMI va avea un impact limitat asupra pieţelor financiare, inclusiv pentru faptul că înţelegerea este de tip preventiv, iar măsurile fiscale sunt deja aprobate, iar investitorii