Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ospătari, păzea că vine Mutu!

Publicat in Academia Catavencu, joi 5 decembrie 2013 ·

Vestea că Mutu va juca din ianuarie la Petrolul a împărțit chelnerii din oraș în două: unii care își cumpără armuri și alții care alimentează stocul de băuturi.

Când vine vorba de marile performanțe pe care Mutu le-a avut în ultimii ani, nu știu cu care să încep, ca să nu-mi pierd din obiectivitatea procesului analitic; să fie masajul făcut unui ospătar din Constanța cu ranga învelită în prosop? Să fie croșeele și directele de dreapta trimise în dar chelnerului albanez din Florența? Să fie băutele de la Doi Cocoși până începeau ăia să cânte cucurigu?

Cu o carieră de invidiat la profesioniști, în care a câștigat toate meciurile prin KO, acest Carl Floch al României vine la Ploiești dornic să își treacă în palmares și alte trofee, chiar dacă poate nu vor mai avea anvergura celor de altădată.

Există însă fără îndoială satisfacție și într-o spinare crudă de absolvent de liceu, într-un maxilar firav de tocilar sau într-o cană cu vin de Prahova Valley, așa că merită drumul până aici.

Interesantă este asocierea pe care o face antrenorul Petrolului, Cosmin Contra, atunci când vorbește despre Mutu, acesta fiind convins că aduce la echipă un fotbalist. Lumea a început deja să viseze la titlu și n-ar fi exclus să apară în curând expresii celebre precum „Lăsați-ne să ne pregătim de Liga Campionilor“ sau „Să vină Barcelona!“, semn că noi, românii, nu ne vom pierde niciodată simțul irealității.

Și pentru ca tortului corsican să nu-i lipsească cireașa milaneză, aflu pe ultima sută de metri că există și varianta aducerii lui Chivu la Petrolul, urmând ca stadionul să se transforme probabil în Muzeul Ilie Oană. Poftim de luați bilete, copii!

comentariu

Vestea că Mutu va juca din ianuarie la Petrolul a împărțit chelnerii din oraș în două: unii care își cumpără armuri și alții care alimentează stocul de băuturi.

Când vine vorba de marile per

Articolul in Academia Catavencu >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum 41 minute
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 22 minute
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 11 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Donald Trump dă în judecată Wall Street Journal pentru cazul Epstein şi cere 10 miliarde de dolari

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele american Donald Trump a dat vineri în judecată Wall Street Journal şi proprietarii acestuia, inclusiv pe Rupert Murdoch, şi cere daune de cel puţin 10 miliarde de dolari, din cauza artic

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 9 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 8 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Un nou weekend „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” aduce arta şi distracţia pe Calea Victoriei / Restricţii rutiere

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” revine în acest weekend cu o invitaţie la plimbare, descoperire şi spectacol, în cea mai recent extinsă zonă pietonală de pe Calea Victoriei. Sâmbătă ş

Nicușor Dan: „Divergenţele dintre Dragoş Pîslaru și Sorin Grindeanu ar fi trebuit evitate. Coaliția merge mai departe”

Gandul acum 8 ore
Divergenţele dintre ministrul Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, şi şeful interimar al PSD, Sorin Grindeanu, ar fi trebuit evitate, consideră Peşedintele Nicuşor Dan. Afirmația este făcută în contextul în care este nevoie ca Guvernul să proiectez

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 9 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Vremea

București
acum

20°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

18°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

18°
sâm.

17°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°