Gheorghe Axinia (om de afaceri) si Mihai Tănăsescu (jurist) sunt de miercuri noii şefi ai filialei Suceava a Partidului Alianţa Lege şi Ordine (ALO), misiunea lor la conducere fiind foarte clară: obţinerea a minim 1.000 de semnături necesare pentru înscrierea Partidului la Tribunalul Bucureşti şi organizarea de filiale în cât mai multe localităţi ale judeţului.
Liderul naţional al ALO, Gheorghe Dinu, a venit miercuri la Suceava special pentru a-i anunţa pe cei doi noi conducători, dl Axinia urmând a deţine funcţia de preşedinte al Organizaţiei Judeţene Suceava a ALO, iar dl Tănăsescu pe cea de prim-vicepreşedinte al organizaţiei.
De remarcat că în 2013 ALO Suceava şi-a mai desemnat o echipă de conducere, în luna aprilie a anului, atât la nivel judeţean, cât şi municipal, însă liderul naţional a considerat activitatea acesteia ca fiind total nesatisfăcătoare, motiv pentru care a decis înlocuirea ei.
Gheorghe Dinu a explicat că misiunea tandemului Axinia-Tănăsescu este clară şi asumată de cei doi, şi că se aşteaptă la rezultate pozitive în cel mai scurt timp posibil.
„Sunt doar 1000 de semnături. E foarte important de ştiut că cine semnează pentru înfiinţarea ALO ca partid nu înseamnă că devine automat şi membru al partidului”, a mai spus liderul ALO.