Către Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului
În atenția Comisiilor pentru Cultură, arte, mijloace de informare în masă
Comisiilor pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții
Stimați senatori și deputați,
Noi, membrii Consiliului Național al Audiovizualului semnatari ai acestei scrisori, ne adresăm
Dumneavoastră în temeiul Legii audiovizualului nr. 504/2002 art. 10(6), art. 11(6), în calitatea noastră
de garanți ai interesului public.
Vă sesizăm încălcarea prevederilor Constituției României referitoare la libertatea presei și ale Legii
audiovizualului de către Societatea Română de Televiziune, prin acțiunile nemijlocite desfășurate
de Președintele Director General Claudiu Săftoiu, încălcări ce ar putea duce la pierderea licenței
audiovizuale de către SRTv pentru postul TVR3.
Vă solicităm atenția asupra celor ce urmează și vă adresăm rugămintea să analizați situația în care
SRTv este pusă de directorul său general prin cedarea responsabilității editoriale către o autoritate
publică centrală, contrar Constituției României și prevederilor Legii audiovizualului.
Procedăm astfel în speranța ca, prin autoritatea Dumneavoastră, activitatea SRTv fiind sub control
parlamentar, să determinați revenirea la cadrul legal a conducerii SRTv.
În fapt, dl Claudiu Săftoiu, Președinte-Director General al SRTv, a semnat la data de 30.10.2013
un Protocol de cooperare cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (anexat prezentei), prin
care ”pune la dispoziția MADR gama de emisiuni și producții specifice ale SRTV, precum și mediile
de difuzare TVR1, TVR2, TVR Internațional, TVR News etc” și ”promovează prin programele sale
(transmisiuni naționale și regionale) o imagine a MADR unică, coerentă (…) lucrând într-o strategie
comună cu MADR”.