Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noua listă de compensate va fi anunţată pe 15 decembrie

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 5 decembrie 2013 ·

Proiectul noii liste de medicamente compensate va fi postat, în dezbatere publică, în jurul datei de 15 decembrie. Anunţul a fost făcut de ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu după ce, ieri, mai mulţi pacienţi au organizat un „Marş al Tăcerii”, în Bucureşti, pe traseul Piaţa Universităţii - Piaţa Română. Protestatarii au avut pancarte cu fotografiile unor pacienţi, adulţi şi copii, care au nevoie de tratament pentru a supravieţui.

Lista de compensate nu a mai fost actualizată din 2008. Asta cu toate că pe piaţă au tot intrat molecule noi, care i-ar ajuta pe pacienţii din programele naţionale, care au nevoie de terapii noi pe care nu şi le pot susţine din buzunarul propriu, dat fiind şi costul ridicat al acestora.

Preşedintele Alianţei Pacienţilor Cronici din România, Cezar Irimia, spune că ar fi nevoie ca lista să cuprindă cel puţin 167 de molecule noi. Dacă nu, măcar o mare parte a acestora. „Cele pentru cancer reprezintă 20% din listă. Ne dorim să fie cât mai multe introduse, cu atât mai mult cu cât avem mulţi copii cu boli grave care au fost introduşi în studii clinice, acestea s-au încheiat, iar pentru continuarea tratamentului pacienţii trebuie să cumpere respectivele medicamente cu bani grei, pe care nu şi-i pot permite”, a mai spus Irimia.

Foto: Marşul pacientilor din Capitala, pentru aprobarea urgentă a noilor tratamente.

Proiectul noii liste de medicamente compensate va fi postat, în dezbatere publică, în jurul datei de 15 decembrie. Anunţul a fost făcut de ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu după ce, ieri, mai mulţi pacienţi au organizat un „Marş al Tăcerii”, în Bucureşti, pe traseul Piaţa Universităţii - Piaţa Română. Protestatarii au avut pancarte cu fotografiile unor pacienţi, adulţi şi copii, care au nevoie de tratament pentru a supravieţui.

Lista de compensate nu a mai fost actualizată din 2008. As

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 4 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 7 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum o ora
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 7 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 5 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 7 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 13 ore
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 7 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

14°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°