Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Seringi cumpărate de Spitalul Judeţean din Ploieşti ar fi ajuns în chioşcul din spital

Publicat in Romania TV, joi 5 decembrie 2013 ·

Poliţia Prahova face cercetări în privinţa unei firme care vinde materiale sanitare la poarta Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, după ce poliţiştii au primit informaţii că magazinul vinde seringi şi branule ale căror serii se regăsesc pe facturile materialelor sanitare cumpărate de spital.

Poliţiştii din Prahova s-au autosesizat şi au început cercetările faţă de o societate comercială cu răspundere limitată care are ca obiect de activitate comerţ şi care deţine un chioşc la poarta Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti unde se vând atât obiecte de îmbrăcăminte, papuci sau cosmetice, cât şi materiale sanitare precum branule şi seringi, scrie Mediafax.

Potrivit unor surse din Poliţia Prahova, poliţiştii au primit informaţii conform cărora în acest magazin ar fi fost scoase la vânzare branule şi seringi ale căror serii apar trecute pe facturi de achiziţii făcute de Spitalul Judeţean Ploieşti.

Sursele citate au declarat pentru Mediafax că până în prezent nu s-a deschis dosar de cercetare penală, ci doar se fac verificări, urmând a se stabili, în funcţie de acestea, paşii legali care trebuie urmaţi. Aceşti paşi ar fi, conform surselor citate, deschiderea unui dosar penal pe numele societăţii sau o amendă aplicată respectivei firme.

La rândul său, chirurgul Dan Oprea, care prin afirmaţiile sale a determinat Ministerul Sănătăţii să deschidă o anchetă la SJU Ploieşti, a spus că la nivelul spitalului circulă, "sub formă de zvon", informaţii legate de faptul că materiale sanitare cumpărate pentru spital s-ar vinde la chioşcul din apropierea unităţii medicale.

"Sunt tot felul de bârfe. Se pare că mai nou a intervenit Poliţia vizavi de vânzarea de materiale sanitare la chioşcul din faţa spitalului. Oamenii vorbesc că seriile de pe seringi, branule, ar fi seriile care s-ar fi comandat şi ar fi pe facturile din spital. Deci se pare că ar

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: Impozitarea progresivă ar fi evitat creșterea TVA și inechitatea socială

Mediafax acum 35 minute
Ciolacu a explicat că o nevoie reală de încasări la buget, dar soluția aleasă nu a fost cea corectă. „Știți foarte bine că Sorin Grindeanu și cu echipa PSD au susținut varianta de impozitare progresivă, susținută de altfel și de Banca Mondială și de

CCR amână decizia privind pensiile magistraților. Iată noul termen (surse)

Ziua Constanta acum 4 ore
Curtea Constituțională (CCR) a amânat pentru 21 octombrie dezbaterea sesizării transmise de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) privind modificările aduse pensiilor magistraților, potrivit unor surse din cadrul CCR, scrie stiripesurse.ro. Ami

Mai mult ca sigur, Sorin Grindeanu va fi președintele PSD, spune Marcel Ciolacu

Mediafax acum 35 minute
„Foarte curând PSD-ul va avea un congres, va avea un președinte. Mai mult ca sigur, dacă vreți o părere personală, de PSD-st și totuși ancorat cu colegii, va fi Sorin Grindeanu. Va fi viitorul președinte al PSD-ului”, a spus Marcel Ciolacu, miercuri

Parlamentul European a votat interzicerea denumirilor de „friptură”, „hamburger” sau „cârnați” pentru produsele VEGETARIENE

Gandul acum 36 minute
Parlamentul European a votat miercuri pentru interzicerea utilizării termenilor precum “friptură”, “cârnați” sau “hamburger” pentru produsele care nu conțin carne. Europarlamentarii au susținut, cu 355 de voturi pentru și 247 împotrivă, o propunere

Premiul Nobel pentru Chimie din 2025 a fost acordat cercetătorilor Susumu Kitagawa, Richard Robson și Omar M. Yaghi pentru dezvoltarea structurilor organometalice

HotNews acum 3 ore
Academia Regală Suedeză de Științe a anunțat miercuri după-amiaza că Premiul Nobel pentru Chimie a fost acordat în 2025 cercetătorilor Susumu Kitagawa, Richard Robson și Omar M. Yaghi „pentru dezvoltarea structurilor organometalice”. Știre în curs d

Incendiu de proporţii în București. Ard mai multe case

HotNews acum 2 ore
Pompierii bucureșteni intervin miercuri la un incendiu de proporții pe o stradă in Sectorul 3 al Capitalei, fiind afectate mai multe locuințe și existând pericolul de extindere a flcărilor și spre alte case. Incendiul se manifestă cu flacără deschis

VIDEO Lucescu, scandalizat în conferință: „De ce s-a făcut meciul ăsta? Încurcă, încurcă foarte tare!” + căpitanul pentru România - Moldova

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Mircea Lucescu (80 de ani), selecționerul României, a susținut miercuri conferința de presă premergătoare partidei cu Moldova, amical pe Arena Națională înaintea decisivului cu Austria, din preliminariile Campionatului Mondial. Lucescu Atunci, antre

Mai multe localități din județul Constanța, afectate de ciclonul Barbara, sub un nou cod roșu de ploi

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorlogie (ANM) a emis o nouă avertizare de cod roșu valabil pentru județul Constanta, localitățile: Hârșova, Cogealac, Ciobanu, Crucea, Ghindărești, Seimeni, Topalu, Gârliciu, Pantelimon, Târgușor, Fântânele, Siliștea,

Ministrul Finanțelor a semnat contractul pentru finanțarea Autostrăzii Sibiu–Pitești. Care e suma totală

HotNews acum 4 ore
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare a semnat miercuri un contract de finanțare cu Banca Europeană de Investiții (BEI). Împrumutul este destinat construcției Autostrăzii A1 Sibiu–Pitești – cel mai important proiect de infrastructură rutieră al Rom

Germania anunţă că va autoriza poliţia să doboare dronele periculoase

News.ro acum 50 minute
Guvernul german a anunţat miercuri că va autoriza poliţia să doboare dronele periculoase şi poartă discuţii cu Israelul şi Ucraina pentru a-şi consolida apărarea împotriva zborurilor suspecte deasupra unor zone sensibile, care au fost atribuite Mosc

Vremea

București
acum

13°
mie.

10°/13°
joi

9°/17°
vin.

10°/18°
sâm.

12°/18°
Iasi
acum

13°
mie.

12°/13°
joi

10°/12°
vin.

10°/16°
sâm.

10°/15°
Constanta
acum

14°
mie.

13°/15°
joi

12°/13°
vin.

12°/18°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

8°/14°
joi

7°/15°
vin.

8°/15°
sâm.

9°/14°
Timisoara
acum

17°
mie.

7°/17°
joi

6°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/20°