De vreo câteva luni, social democraţii din Botoşani aruncă pe piaţă tot felul de sondaje pe piaţă. În sondajele comandate de PSD, social democraţii conduc detaşat în municipiu iar ceilalţi candidaţi nici nu prea mai contează.
Chiar dacă nu şi-a respectat prea multe promisiuni făcute în campania electorală, actualul primar al municipiului Botoșani, Ovidiu Portariuc, ar câștiga la pas alegerile pentru primărie. Astfel, la întrebarea „Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri pentru Primăria Municipiului Botoșani, iar domnul Cătălin Flutur ar candida din partea PNL, cu cine ați vota?”, 50,03% dintre locuitorii cu drept de vot au optat pentru actualul primar, Ovidiu Portariuc, în timp ce 36,5% l-ar prefera pe fostul edil, ca și candidat din partea PNL, în timp ce Florin Gheorghiță ar obține sub sigla PDL doar 5,2% din voturi. Următorii candidați ar obține rezultate sub marja de eroare a sondajului, respectiv Valeriu Apetrei din partea PRM 2,5%, Marius Cristescu din partea PP-DD 2,4%, iar 3% dintre locuitorii municipiului cu vârsta peste 18 ani ar prefera un alt candidat.
Dacă însă Cătălin Flutur ar candida din partea PDL – partidul din care face parte în prezent, ar obține cu circa 2 puncte procentuale mai puțin, respectiv 34,4%, decât sub culorile PNL. În schimb, în acest scenariu, Ovidiu Portariuc, ar obține cu 1,5 puncte procentuale mai mult, respectiv 51,7%.
Sondajul a fost realizat în perioada 3-10 octombrie, de societatea Piar Media, firma care a indicat corect rezultatele la toate alegerile din ultimii ani din județul Botoșani. Metoda de culegere a datelor a fost interviul la domiciliul respondenților. Chestionarul a fost aplicat pe un eșantion de 900 de persoane, fiind reprezentativ pentru populația de peste 18 ani a municipiului Botoșani. Marja maximă de eroare a sondajului este de ±3,3%.
De vreo câteva luni, social democraţii din