“Tartuffe sau Impostorul” este o poveste despre obsesie, spusă în versuri. O familie fericită se destramă atunci când tatăl (Orgon) uită că are o datorie faţă de cei care îl iubesc şi se dedică în schimb cu pasiune oarbă lui Tartuffe, un bigot care pretinde că vorbeşte în numele Divinităţii. Spectacolul “Tartuffe sau Impostorul” se va juca la Teatrul metropolis, pe 7 decembrie.
O comedie frumoasă despre bine şi rău dar şi despre cât de greu e să deosebeşti binele de rău. Scandalul urcă pe scenă într-un spectacol deopotrivă amuzant şi tulburător, crud şi subtil. O piesă interzisă pe care o prezentăm în formă necenzurată! Pe scenă vor urca Adela Mărculescu, George Costin, Mădplin Bradea, alături de mulţi alţi actori. Spectacolul este regizat de Victor Ioan Frunză. Producţia de la Metropolis este în primul rând o operă de autor. Este şi va rămâne în istoria spectacologiei contemporane drept varianta Victor Ioan Frunză, extrem de personală, asumată şi impecabil prezentată publicului contemporan. Spectacolul - indubitabil, o remarcabilă reuşită - are mai multe virtuţi.
Mai întâi că Moliere sună foarte bine. Deşi în versuri, textul vorbeşte pe limba noastră, regizorul reuşind ceva ce părea incredibil – actualizare fără vulgarizare. Şi aceasta deoarece împreună cu actorul Adrian Nicolae, Frunză îşi asumă şi rolul de dramaturg. Nu înseamnă că cei doi au rescris piesa lui Moliere, ci manifestând un respect pentru capodopera dramaturgului francez au ştiut cum să o scoată din glodul manierelor vetuste de până acum, au repus-o în valoare. Asemenea unor arheologi pasionaţi, au reconstituit adevărul poveştii, i-au redat strălucirea şi prospeţimea. Au făcut-o a noastră (vezi şi opţiunea pentru prezentarea variantei iniţiale fără happy-end-ul adăugat de autor din obligaţie). Ca să concluzionez în acest punct, de mult nu am auzit un text clasic care să sune atât de fir