Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cinci nume noi în lotul Universității Suceava

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 5 decembrie 2013 ·

Ieri după masă, echipa de handbal a Universității Suceava și-a mărit lotul cu cinci jucători noi, în încercarea de a-și îndeplini obiectivul din acest sezon, salvarea de la retrogradare. Cei cinci au venit liberi de contract și au semnat cu gruparea suceveană până în vară, cu posibilitatea de prelungire a contractului pentru cel uțin încă un an. Patru dintre ei vin de la gruparea vecină, HCM Botoșani, iar unul din Republica Moldova, de la Olympus Chișinău. Pe departe, cel mai experimentat jucător adus în această săptămână este suceveanul Florin Ciubotariu, jucător crescut la Suceava ce a mai evoluat pentru universitari, dar și la alte cluburi puternice din Liga Națională, inclusiv pentru reprezentativa României pe postul de extremă dreaptă. Un alt jucător cu experiență este moldoveanul Vitalie Neniță, handbalist ce evoluează pe postul de inter dreapta și a mai evoluat în Rusia, Austria, dar și în România, în Liga Națională la Ploiești și la Călărași. Tot de Botoșani a revenit la Suceava, centrul Marius Bahan, jucător ce a mai evoluat la Universitatea, dar și la Bacău. Sucevenii au achiziționat și un inter stânga, Răzvan Lețu, dar și o extremă dreapta, Marius Panait, sportivi destul de tineri, dar cu calități.

„Venirea celor cinci jucători ne-a acoperit pe toate posturile și acest este un lucru bun. Experiența lui Ciubotariu ne va ajuta mult pe extremă stângă, unde Roșu a lipsit mai multe etape și nu prea am avut soluții. Ambii au mai jucat împreună și se completează foarte bine. Neniță este un jucător ce face ambele faze pe inter dreapta și aveam nevoie de acest lucru, mai ales că a mai jucat în ligă. Ceilalți trei sunt tineri de perspectivă ce ne pot ajuta, pe extremă dreapta aveam nevoie de un jucător ca Panait, pe centru, Marius Bahan îl va ajuta mult pe Mihai Sandu, mai ales că se cunoaște cu majoritatea colegilor, de când evolua la echipa a doua, iar L

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 4 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 8 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 9 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 5 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 7 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 11 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 4 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Un profesor a fost arestat preventiv, după ce a agresat sexual două eleve. Abuzurile au avut loc în timpul orelor de meditații

Adevarul acum 8 ore
Un bărbat de 63 de ani, din Cluj-Napoca, profesor de matematică, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală. El este acuzat că a abuzat două eleve de 14 și 15 ani în timpul orelor de meditații.

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

21°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

21°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

16°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

21°
sâm.

17°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°