Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SUA promit să exercite în continuare presiuni asupra Iranului în domeniul drepturilor omului

Publicat in Mediafax, joi 5 decembrie 2013 ·

Statele Unite au promis miercuri să continue să exercite presiuni asupra Iranului în problema drepturilor omului şi a libertăţii de exprimare, după încheierea unui acord interimar asupra programului nuclear al Teheranului.

"În Iran, în timp ce explorăm posibilitatea unei soluţii diplomatice în dosarul nuclear, ştim că progresele în problema drepturilor omului în Iran vor fi, de asemenea, un factor determinant", a declarat consilierul în domeniul securităţii naţionale al preşedintelui american Barack Obama, Susan Rice.

"Sancţiunile noastre împotriva celor care încalcă drepturile omului în Iran vor continua, precum şi sprijinul nostru pentru drepturile fundamentale ale tuturor iranienilor", a adăugat Rice cu ocazia unui eveniment organizat de asociaţia pentru apărarea drepturilor omului Human Rights First, la Washington.

"Iranienii merită să aibă dreptul de a se exprima în mediul online, prin intermediul reţelelor de socializare, la fel ca liderii lor", a adăugat Rice. În timp ce iranienii nu au acces la Twitter sau Facebook, noul lor preşedinte, Hassan Rohani, a recurs la aceste canale de comunicare şi a desfăşurat, începând cu vara aceasta, o ofensivă de diplomaţie la adresa Occidentului.

În martie 2012, preşedintele american, Barack Obama, a denunţat "cortina de fier electronică" impusă iranienilor de autorităţile de la Teheran, apreciind că reţelele de socializare ar putea contribui la apropierea dintre americani şi iranieni după o jumătate de secol de neîncredere reciprocă.

Declaraţiile lui Rice au fost făcute la două săptămâni după ce marile puteri au ajuns la un acord interimar cu Iranul asupra programul său nuclear, valabil şase luni, timp în care se va încerca găsirea unei soluţii permanente în acest dosar. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bob Dylan va susţine din toamnă 23 de concerte în Europa

HotNews acum o ora
Legenda folk şi laureatul Premiului Nobel Bob Dylan va susţine 23 de concerte în Europa, începânddin 16 octombrie. La Palais des Congrès din Paris va cânta în 30 şi 31 octombrie. Aflat în prezent într-un turneu de vară în Statele Unite, artistul în

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum o ora
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum o ora
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Congres PNL pentru alegerea noii echipe de conducere. Ilie Bolojan, singurul candidat la șefia partidului

Adevarul acum o ora
Partidul Național Liberal organizează sâmbătă, 12 iulie, Congresul Extraordinar. Evenimentul se desfășoară la Palatul Parlamentului, în prezența a 1.200 de delegați. Congresul are ca obiectiv alegerea noii echipe de conducere la nivel național.

Ford aprobă concedieri voluntare la uzina sa din Koln, pe fondul cererii slabe pentru vehicule electrice

News.ro acum 3 ore
Constructorul auto american Ford Motor a convenit un plan de protecţie a locurilor de muncă pentru uzina sa din Koln, Germania, care vizează peste 10.000 de angajaţi, în contextul cererii scăzute pentru vehicule electrice, au anunţat vineri compania

Primii turiști ruși au ajuns în stațiunea nord-coreeană inspirată de Benidorm

HotNews acum 32 minute
Un nou complex turistic pe plajă din Coreea de Nord, criticat de organizaţiile pentru drepturile omului pentru tratamentul dur aplicat muncitorilor din construcţii, a primit în această săptămână primul grup de turişti ruşi, relatează BBC, conform Ne

Un vagon al unui tren de marfă a deraiat în staţia Mogoşoaia. A fost blocată circulaţia trenurilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea

Gandul acum o ora
CFR a anunțat, vineri seară, că un vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat în stația Mogoșoaia și că s-a blocat circulația trenuilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea, inclusiv trenurile de la Aeroport Henri Coandă. ”Convoiul de

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 10 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Horoscop pentru sâmbătă, 12 iulie 2025. Relațiile colegiale sunt tensionate pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec La finalul acestei saptamani se intrezaresc întâlniri si discutii cu prietenii. Tensiunile mocnesc in umbră, de aceea fii prudent. Ar fi bine sa nu-ti divulgi planurile de viitor, pentru ca unii ar putea sa profite de pe urma lor. Roiește in

Bolojan anunță cum va fi stabilit impozitul pe locuințe de la anul. „Pentru București ar trebui să se plătească un impozit puțin mai mare”

HotNews acum 32 minute
Impozitul pe proprietate, care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2026, va fi stabilit prin consultare cu primăriile și va lua în considerare atât suprafața, cât și zona și tipul de localitate în care se află, astfel încât să reflecte cu acuratețe

Vremea

București
acum

22°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

20°
sâm.

15°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

19°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°