Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reţeta succesului: pasiune, respect şi înţelegere

Publicat in Revista MedFarm, joi 5 decembrie 2013 ·

”Un farmacist trebuie să fie întâi om şi pe urmă farmacist”, este de părere Mihaela Nuţiu, farmacist şef la farmacia Natifarm din localitatea Nadeş, judeţul Mureş. Este femeie de afaceri, conduce o farmacie în Nadeş şi două puncte farmaceutice în Viişoara şi Coroisânmartin făcând zilnic naveta de la Târgu-Mureş, farmacist, soţie şi mamă a două fetiţe, Natalia şi Ioana. Dintre cele trei meserii ”întotdeauna este mai importantă familia” iar ”meseria de părinte este mult mai grea decât cea de farmacist”, susţine Mihaela Nuţiu.

Reporter: Cum a ajuns Mihaela Nuţiu să îmbrăţişeze meseria de farmacist?

Mihaela Nuţiu: Eu mi-am dorit să ajung medic, dar am fost îndrumată de părinţi spre Facultatea de Farmacie. Din fericire, spun acum. Este singurul lucru care îmi place și nu aş putea face altceva.

Reporter: De ce v-au îndreptat spre Farmacie şi nu spre Medicină?

Mihaela Nuţiu: Mama este medic şi a considerat că este o viaţă mult prea grea pentru o femeie. Pe vremea aceea nu era atât de dificil să fii farmacist ca acum, când ne pierdem în detalii şi hârtii şi neglijăm partea frumoasă a meseriei.

Eu am vrut să lucrez cu oamenii şi îmi place că lucrez în mediul rural unde pot face consiliere, pot să îmi fac meseria, meseria de om. Nu cred că aş putea reveni în oraş, am propriul meu target care înseamnă ca omul să fie bine în urma actului meu profesional. Avem singura farmacie din acea comunitate şi pacienţilor le face plăcere să-i consiliez. Insistăm de la spălatul pe mâni, pentru că în mediul rural nu toată lumea ştie ce şi cum să facă, până la aspecte mult mai grave. Ne confruntăm cu multe.

Reporter: Ce calităţi ar trebui să aibă un bun farmacist?

Mihaela Nuţiu: În primul rând să nu uite că a depus acel jurământ şi să fie întâi om şi pe urmă farmacist. Eu prefer să nu am un munte de bani, să am strictul necesar, dar să ştiu că mi-a

Articolul in Revista MedFarm >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 127. Sunt 2 supravieţuitori / Avionul transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului / Cum s-a produs accidentul/ Una dintre cutiile negre, recuperată - VIDEO

News.ro acum 23 minute
Cel puţin 127 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

Accident rutier tragic în Sibiu. Un copil de 6 ani a murit

Ziua Constanta acum 20 minute
Un copil de șase ani a murit în urma unui accident produs în județul Sibiu, pe DJ 106. În accident au fost implicate două mașini. Un accident rutier a avut duminică, 29 decembrie 2024, în județul Sibiu, pe DJ 106. Potriviti ISU Sibiu, în accident a

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 2 ore
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

Bărbat din Ţăndărei, arestat după ce a tras cu un pistol asupra soţiei sale

News.ro acum o ora
Un bărbat din Ţăndărei a fost arestat după ce şi-a agresat soţia şi a tras cu pistolul asupra maşinii în care aceasta se afla. Incidentul s-a produs în trafic.

Piloţii avionului prăbuşit în Coreea de Sud au emis un semnal de alarmă

Mediafax acum o ora
Piloţii avionului prăbuşit în Coreea de Sud au emis un semnal de alarmă către turnul de control de pe Aeroportul Internaţional Muan. Semnalul a fost lansat la puţin timp după ce turnul de control a avertizat despre prezenţa unor păsări în zonă.

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum 2 ore
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

Cod galben de ceaţă în Muntenia, Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 3 ore
Potrivit avertizării este vorba despre „ceaţă ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m şi izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcţie de condiţiile locale, formarea gheţuşului sau chiciurei. Ceaţă este în judeţele Botoşani şi Iaşi, dar şi în

„Pregătiţi-vă pentru vremuri incerte”. Economia mondială, abia scăpată de impactul pandemiei de Covid-19, se va confrunta cu un nou set de riscuri în 2025

HotNews acum 2 ore
Economia mondială abia a început să lase în urmă impactul pandemiei de Covid-19, dar în 2025 este pe cale să se confrunte cu un nou set de provocări, precum posibilele tarife comerciale din partea lui Donald Trump, care ar putea veni cu o nouă doză

Încă o tragedie aviatică pe final de an: Cel puțin 85 de morți în urma prăbușirii unui avion în Coreea de Sud VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Cel puţin 85 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tra

Ministrul Energiei, după ridicarea plafonării prețurilor: „Cei cu consum mare vor avea facturi mai mici cu 30-35%”

Botosani News acum 2 ore
Sebastian Burduja a declarat că după ridicarea plafonării prețurilor la energie, furnizorii vor fi forțați să fie mai competitivi și vor scădea facturile celor care au consum mare cu 30-35%. Ministrul Energiei i-a îndemnat pe consumatori să se infor

Vremea

București
acum

dum.

2°/5°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/4°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-3°/3°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

dum.

-0°/4°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°