Dumitru Dragomir şi Mircea Sandu au fost astăzi în faţa magistraţilor de Judecătoria Sectorului 2 şi au explicat cum au dezafiliat clubul Universitatea Craiova.
Cei doi au fost trimişi în judecată pentru abuz în serviciu şi trafic de influenţă. Procurorii DNA îi acuză că ar fi hotărât excluderea echipei de fotbal în baza unui regulament care nu era în vigoare şi ar fi intervenit pe lângă membrii Comitetului Executiv să voteze decizia.
Prejudiciul în acest dosar ajunge la 16 milioane de lei.
Instanţa a decis amânarea în dosarul dezafilierii Craiovei pentru data de 30 ianuarie 2014, din lipsă de procedură. Una dintre cauzele deciziei este faptul că ANAF s-a constituit parte civilă şi trebuia citată, iar a doua că s-a schimbat preşedintele LPF.
Circul a început însă pe holurile tribunalului, acolo unde fostul preşedinte al Ligii, Dumitru Dragomir, a afirmat că este nevinovat şi că a fost convins de alţii să voteze pentru dezafiliere.
Patronul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu consideră că Mircea Sandu nu mai poate fi preşedintele FRF din cauza dosarului dezafilierii Universităţii Craiova. Nu a scăpat de acuzaţii nici noul şef al Ligii Profesioniste, Gino Iorgulescu.
„Gino Iorgulescu nu are un mandat legal la LPF, cum n-a avut nici Dragomir”, a spus Mititelu.
Universitatea Craiova a fost dezafiliată de Comitetul Executiv al FRF în vara anului 2011. Clubul a facut plângere penală şi, ulterior, DNA a pornit urmărirea penală.
Universitatea Craiova cere despăgubiri de peste 50 de milioane de euro de la FRF, pentru cei 39 de jucatori care au devenit liberi de contract şi au fost preluaţi de alte cluburi gratuit.
Citeşte mai multe despre: Mircea Sandu Dumitru Dragomir Adrian Mititelu judecatoria sectorului 2 dezafilierea Universitatii Craiova proces @N_P