Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Apele uzate produse la Spitalul Județean, dezinfectate înainte de a ajunge în canalizarea publică

Publicat in Monitorul de Vrancea, joi 5 decembrie 2013 ·

Apele uzate, produse la Spitalul Județean, sunt vărsate în sistemul public de canalizare, abia după ce trec printr-un proces de dezinfecție. Asta susțin reprezentanții unității, în condițiile în care ieri, în presa centrală, au apărut informații potrivit cărora Spitalul Județean pune în pericol sănătatea focşănenilor. Ieri, pe site-ul unei televiziuni de știri au fost publicate informații potrivit cărora apele uzate produse în secţiile de pneumologie şi TBC ajung direct în canalizarea Focşaniului. Jurnaliştii citau un raport care ar fi fost afectuat în urmă cu mai bine de un an şi jumătate, pe vremea fostei guvernări pedeliste, raport despre care actualii reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii au precizat că nu ştiu absolut nimic.

Reprezentanții Spitalului Județean contrazic aceste informații. Ei au precizat că apa uzată din cele două secţii este dezinfectată de două ori înainte de a fi evacuată în sistemul public de canalizare. Mai mult, clădirea nouă în care funcţionează Secția de Boli Infecțioase deține un sistem de preepurare a apei. „În clădirea de la Boli Infecțioase avem aparat de preepurare a apei, care funcționează 24 de ore din 24. La secția de TBC și la toate celelalte secții, apa este dezinfectată prima dată în secție, prin punerea de capsule de cloramină în sifoanele de pardoseală, apoi încă o dată în căminele de vizitare din incintă. Avem buletine de analiză care se fac trimestrial și care atestă că apa poate fi eliminată în sistemul public de canalizare. Buletinele de analiză sunt făcute la laboratoarele agreditate din cadrul SGA. Mai mult, avem autorizație emisă de Protecția Mediului, în care se precizează că apele care sunt evacuate în canalizarea orășenească sunt dezinfectate. Avem și autorizație de la SGA, în care se specifică faptul că dezinfecția apelor se realizează prin dozare de clorură de var în căminele de vizitare ale canali

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Surse: Avionul prăbușit în Kazahstan ar fi fost lovit de un sistem de apărare antiaeriană rusesc

Wall-Street.ro acum 2 ore
Avionul Azerbaidjan Airlines care s-a prăbuşit în data de 25 decembrie în Kazahstan a fost doborât de un sistem de apărare aeriană al Rusiei, au declarat pentru Reuters patru surse din Azerbaidjan aflate la curent cu ancheta, scrie Agerpres. Un avio

Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza scurgerii de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră

News.ro acum 57 minute
Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza unei scurgeri de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră, a anunţat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, transmite Reuters. Tancurile petroliere au fost lovite de o furtună

Simona Halep a anunțat că nu va participa la Auckland și Australian Open. „Este mai bine să amân startul sezonului“

Ziua Constanta acum o ora
Simona Halep a anunțat că, din pricina problemelor medicale, nu va putea participa la două turnee la care primise wild-card, Auckland (30 decembrie 2024 - 5 ianuarie 2025) și Australian Open (12 - 26 ianuarie 2025). Jucătoarea de tenis in Constanța

Cel puţin trei morţi şi patru răniţi în Norvegia, într-un accident de autobuz

News.ro acum 32 minute
Cel puţin trei persoane au murit, iar alte patru au fost rănite joi, într-un accident de autobuz la bordul căruia se aflau 58 de persoane, inclusiv numeroşi străini, care şi-a terminat cursa într-un lac, în districtul Hadsel, pe coasta de nord-vest

Iordania spune că 18.000 de sirieni s-au întors în ţara lor după căderea lui Assad

G4Media acum o ora
Aproximativ 18.000 de sirieni au părăsit Iordania pentru a se întoarce în ţara lor de la căderea lui Bashar al-Assad pe 8 decembrie, au anunţat joi autorităţile iordaniene, conform agenției de știri AFP, citată de Agerpres. „Aproximativ 18.000 de si

Victorie pentru România. Guvernul de la Kiev cere ca limba "moldovenească", o invenție sovietică, să fie înlocuită cu limba română

Ziare.com acum 2 ore
Cu o zi înainte de Sărbătoarea Crăciunului, pe 24 decembrie, Guvernul de la Kiev a aprobat un proiect de lege care prevede înlocuirea denumirii limba „moldovenească” cu limba „română” în lista internațională pe care Ucraina o propune în cadrul Carte

UPDATE - Prahova: DN 1, blocat în zona staţiunii Sinaia în urma unui accident în care sunt implicate 14 persoane, între care trei copii / Cinci persoane au fost rănite şi au fost transportate la spital - FOTO

News.ro acum o ora
Drumul Naţional 1 a fost blocat, joi după amiază, pe Valea Prahovei, în zona staţiunii Sinaia, în urma unui accident în care sunt implicate 14 persoane. Primele date arată că printre cei implicaţi sunt şi trei copii. Echipajul de descarcerare a inte

AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România

Mediafax acum 2 ore
AUR solicită intervenţia urgentă a instituţiei, precum şi efectuarea unei investigaţii. Potrivit sesizării înaintate de AUR, tranzacţia ridică suspiciuni privind respectarea legislaţiei concurenţiale, precum şi implicaţii grave asupra securităţii ec

Copil lovit de un autoturism condus de un bărbat de 81 de ani, pe o stradă din municipiul Bistriţa

News.ro acum o ora
Un copil în vârstă de 12 ani a ajuns la spital, joi, după ce a fost lovit de un autoturism condus de un bărbat de 81 de ani, pe o stradă din municipiul Bistriţa. Poliţia face cercetări pentru a stabili împrejurările în care a avut loc accidentul.

Atac sângeros la Nikopol. Cel puțin opt persoane au fost rănite

Adevarul acum o ora
Cel puţin opt persoane au fost rănite într-un atac rusesc asupra oraşului Nikopol din sudul Ucrainei, au raportat joi autoritățile.

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/6°
Timisoara
acum

joi

1°/6°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

0°/5°