Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV EVZ. Jandarmul inculpat către martorii din dosar: “M-ai vândut Iudă!”. Declarație în dosar: "Mi-e frică să intru în serviciu cu el, să nu scoată pistolul și să tragă în noi"

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 5 decembrie 2013 · ·

Căptanul de jandarmi Liviu Rusu și-a terorizat colegii din Inspectoratul Județean de Jandarmi Alba Iulia, încercând să obstrucționeze ancheta Justiției. În tot acest timp, el a fost protejat chiar de către cel care a fost până anul trecut șeful Inspectoratului Județean al Jandarmeriei, colonelul Herța Onac. Amenințări transmise prin copilul unui martor.

Una dintre anchetele EVZ pe care am publicat-o în vara acestui an este confirmată de investigația procurorilor militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție. Ba, mai mult decât atât, cei doi protagoniști ai investigației jurnalistice, coloenlul Herța Onac – fost șef al Inspectoratului Jandarmeriei Alba Iulia, și căptanul Liviu Valentin Rusu, au fost reținuți miercuri de către procurorii DNA și duși astăzi în fața magistraților militari cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zil

DEZVĂLUIRILE EVZ SE CONFIRMĂ.Fostul comandant al Jandarmeriei Alba şi un căpitan de jandarmi, reţinuţi de DNA. Fosta amantă a unui ofiţer a reclamat un şantaj sexual - Justiţie

Cazul este deosebit de important, nu doar prin calitatea persoanelor acuzate, dar și prin gravitatea faptelor comise de către oameni care, cel puțin teoretic, sunt plătiți să vegheze la respectarea legii și nu să o încalce și chiar să ascundă fapte reprobabile care le-au fost aduse la cunoștință. Este un caz important și pentru modalitatea prin care s-a încercat obstrucționarea justiției, fiind folosite metode de amenințare și șantaj, distrugerea anchetei procurorilor prin declarații mincinoase la notariat.

Scandal la Jandarmeria Alba Iulia. Fostul şef al şantajistului a trimis-o pe amantă la \"Trădaţi în dragoste\"

Martori, amenințați să nu spună adevărul

Evenimentul zilei vă prezintă o parte din acțiunile, aproape fără precedent, întreprinse de jandarmul Liviu Valentin Rusu, începând încă din anul 2009, pentru a ză

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ruptură la vârful AUR: Claudiu Târziu anunță că se desparte „definitiv” de partid. „Sunt alungat din propria casă de către copiii mei”

HotNews acum 2 ore
Claudiu Târziu, cofondator al AUR și președinte al Consiliului Național de Conducere al partidului, a anunțat că pleacă din partid, în urma tensiunilor dintre el și George Simion. În urmă cu câteva zile, el susținea că a fost suspendat din formațiun

UPDATE - MAE - Doi membri ai personalului diplomatic al Ambasadei României la Moscova, declaraţi persona non grata / Ce spune MAE rus

News.ro acum o ora
Doi membri ai personalului diplomatic al Ambasadei României la Moscova, au fost declaraţi persona non grata, conform MAE. Decizia vine la o lună după ce autorităţile române i-au declarat persona non grata pe ataşatul militar, aero şi naval al Federa

Reacția MAE după ce Rusia a declarat indezirabili doi diplomați români: „O măsură neîntemeiată”

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe a afirmat că decizia autorităților ruse de a declara ca indezirabili doi diplomați români din ambasada de la Moscova este „neîntemeiată”, ținând seama că, anterior, România, a declarat „personae non gratae” doi diplomaț

Elena Lasconi: Faptul că am văzut o mână de trădători oportunişti, asta nu înseamnă că ei reprezintă USR / Am văzut foarte mulţi looseri, colegi care îmi datorează locul în Parlament / Nu aştept recunoştinţă, pentru loialitate mi-am luat un câine

News.ro acum 5 ore
Elena Lasconi a ieşit, miercuri, într-o conferinţă de presă, după anunţul conducerii USR că îi retrage sprijinul pentru candidatura la alegerile prezidenţiale, ea afirmând că faptul că a văzut o mână de trădători oportunişti, asta nu înseamnă că ei

AEP, hotărâre privind sediile celor 965 de secţii de votare din străinătate organizate pentru alegerile prezidenţiale din acest an/ Cât timp durează votarea în afara ţării, când începe şi când se încheie

News.ro acum o ora
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a adoptat miercuri, 9 aprilie, hotărârea privind sediile celor 965 de secţii de votare din străinătate organizate pentru alegerile prezidenţiale din acest an. Potrivit legii, votarea în străinătate se desfăşoa

Ciolacu: O nouă mare fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german, furnizor pentru giganţii aeronauticii. Vor fabrica componente pentru aeronave de pasageri şi au ales România pentru poziţia strategică între Est şi Vest

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, că o nouă mare fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german, furnizor pentru giganţii aeronauticii, care va fabrica componente pentru aeronave de pasageri, el precizând că au ales România

Meteorologii anunță o SCHIMBARE radicală a vremii, înainte de Paște. La ce trebuie să ne așteptăm în Săptămâna Mare

Gandul acum 2 ore
Meteorologii au anunțat că vremea se schimbă radical, înainte de Paște. Astfel, primăvara revine în forță, după cele mai friguroase zile de aprilie din istoria României. În Săptămâna Mare, temperaturile maxime vor depăși chiar și 25 de grade Celsius

Cristina Trăilă, propusă de PNL pentru funcția de secretar general al Guvernului

HotNews acum o ora
Biroului Politic Național al PNL a decis miercuri să o propună pe Cristina Trăilă, vicepreședinta PNL secotr 5, pentru funcția de secretar general al Guvernului, au declarat, pentru HotNews.ro, surse politice. Cristina Trăilă, care a ratat intrarea

Înot: La o zi după ce a fost premiat în cadrul Galei News.ro, David Popovici a câştigat o medalie de aur la Naţionalele de la Otopeni

News.ro acum 2 ore
David Popovici a câştigat, miercuri, medalia de aur în proba de 50 m liber din cadrul Campionatului Naţional de înot de la Otopeni. Popvici, legitimat la CS Dinamo, a parcurs cei 50 de metri în 21.83. Pe locul doi s-a clasat Patrick Sebastian Dinu (

Rabla 2025 – Ministrul Mediului a anunțat cât va fi subvenția acordată celor care-și iau mașini electrice

HotNews acum 4 ore
Subvenția pentru cei care-și iau mașini electrice prin programul Rabla a fost de 5.100 euro anul trecut, iar anul acesta va crește la 7.500 de euro valoarea ecotichetului, după ce în 2024 vânzările s-au prăbușit. Ministrul Mediului a declarat miercu

Vremea

București
acum

11°
mie.

1°/13°
joi

2°/13°
vin.

0°/12°
sâm.

6°/10°
Iasi
acum

mie.

-0°/6°
joi

-0°/6°
vin.

-1°/6°
sâm.

3°/10°
Constanta
acum

mie.

-0°/9°
joi

1°/12°
vin.

0°/6°
sâm.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-2°/9°
joi

-0°/7°
vin.

-0°/7°
sâm.

5°/11°
Timisoara
acum

12°
mie.

-1°/12°
joi

-0°/11°
vin.

1°/16°
sâm.

8°/15°