Sunt fideli, jucăuşi şi ascultători. Mai mult decât atât, pot ajuta la tratarea sau ameliorarea unor afecţiuni. Câinii de terapie fac minuni în cazul persoanelor cu dizabilităţi sau a celor care suferă de depresie. Pentru aceşti oameni, patrupedele sunt singurele fiinţe în care au încredere.
Lia a suferit în urmă cu cinci ani o depresie severă din cauza problemelor din familie. Deşi nimic nu părea să o ajute, starea i s-a schimbat total după ce a primit în dar o căţeluşă.
"Influenţa pe care a avut-o în viaţa mea a fost foarte puternică, doar prin faptul că aveam de cine să mă ocup, cu cine să îmi petrec timpul. Şi a mai fost şi bucuria pe care o arăta de fiecare dată când ieşeam afară, bucurie pe care mi-a transmis-o şi mie. Acum nici nu-mi mai imaginez viaţa fără câine", spune Lia.
De asemenea, câinii de terapie îi pot ajuta şi pe copiii cu autism sau cu sindrom Down să-şi dezvolte capacităţile emoţionale şi să se integreze mai uşor în societate.
"Cel mai uşor de înţeles caz este cel al unui copil abuzat, care nu mai vrea să vorbească cu nimeni şi care în faţa unui câine se deschide, îi simte dragostea şi îi povesteşte problemele sale. În acel moment intervine terapeutul, care are un punct de start în relaţia cu pacientul", spune şi George Mosoia, preşedintele asociaţie Dog Assists.
În astfel de terapii se pot folosi aproape orice animale, însă câinii sunt preferaţi pentru că sunt uşor de dresat şi sunt mai blânzi.