Parlamentul bulgar a votat joi impunerea unei taxe de 20% pentru veniturile din instalaţiile de energie eoliană şi solară începând de anul următor, în condiţiile în care Guvernul de la Sofia se chinuie să reducă preţurile la electricitate şi să reducă deficitele legate de energia regenerabilă, transmite Reuters.
Protestele provocate de facturile mari la electricitate, provocate în parte şi de investiţiile în energiile regenerabile, au condus la căderea precedentului cabinet de centru-dreapta în luna februarie a acestui an.
Noua taxă, concepută în ideea de a recupera o parte din subvenţiile generoase plătite de cea mai săracă ţară din Uniunea Europeană producătorilor de energie regenerabilă, a fost aprobată în cadrul bugetului pe 2014. De asemenea, Parlamentul bulgar a votat joi limitarea cantităţii de energie care poate fi achiziţionată la preţuri preferenţiale, producătorii de energie regenerabilă estimând că această decizie va afecta veniturile lor cu 15-20% pe lângă noua taxă.
'Aceste măsuri vizează numai producătorii de energie eoliană şi solară. Vom cere preşedintelui să-şi exprime veto-ul faţă de bugetul pe 2014 pentru a opri această măsură discriminatorie', a declarat Nikola Gazdov, din partea Asociaţiei producătorilor bulgari de energie fotovoltaică.
Atraşi de subvenţiile generoase din Bulgaria, mai mulţi investitori din Germania, Austria, SUA şi Coreea de Sud au investit peste patru miliarde de euro pentru a construi instalaţii de energie eoliană şi solară cu o capacitate totală de 1.600 de megawaţi.
Miercuri, însă, premierul bulgar Plamen Oresharski a declarat că se aşteaptă ca în 2014 noua taxă să genereze venituri de 150 milioane leva (104 milioane de dolari), bani care vor fi utilizaţi pentru a reduce deficitul în creştere din sectorul energetic, provocat în parte şi de energiile regenerab