Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţiştii de la Investigaţii Criminale au prins doi hoţi care furau bani din bancomate

Publicat in Glasul Aradului, joi 5 decembrie 2013 ·

Poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale au reuşit să prindă în flagrant, miercuri seara, doi indivizi care s-au specializat în furturi din bancomate. Cei doi suspecţi au fost prinşi şi reţinuţi de poliţiştii de investigaţii criminale, în zona zona centrală a oraşului, în timp ce se pregăteau să sustragă sume de bani dintr-un ATM situat în apropierea unei sucursale bancare din municipiul. Bărbaţi au fost reținuți iniţial pentru 24 ore, fără să opună rezistenţă, apoi au fost duşi în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă sub aspectul săvârşirii infracțiunii de furt calificat. Judecătorii au decis să emită un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele celor doi.

Până în momentu de faţă, oamenii legii au reuşit să dovedească că Petru G., de 33 de ani, din Fântânele şi Carmel M., de 23 de ani, din Arad au comis în lunile octombrie şi noiembrie trei furturi din bancomate. Suspecţii se foloseau de dispozitive artizanale cu bandă adezivă, aceştia sustrăgând de fiecare dată, sume de bani cuprinse între 50 și 300 lei. „Începând cu luna septembrie am fost sesizaţi că mai multe persoane sustrag din ATM-uri diverse sume de bani, prin intermediul unor dispozitive artizanale, din material plastic pe care se aplica bandă adezivă, care erau puse în fanta de scoatere a banilor. Banii rămâneau blocaţi în ATM, fiind recuperaţi de membrii grupării”, a declarat comisarul-şef Adrian Şimon, şeful Serviciului Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad. Acesta povesteşte că dispozitivele folosite pentru reţinerea banilor erau foarte uşor de confecţionat, plasticul fiind cumpărat din comerţ, apoi era tăiat după ce se măsura fanta bancomatului. „E un dispozitiv folosit în toată Europa, cu ajutorul căruia se pot obţinesume importante. Trebuie spus că astfel de dispozitive nu erau montate pe ATM-urile din incinta bă

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump, nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace de SNSPA: „Un politician atipic, care iese din toate tiparele clasice”

Libertatea acum o ora
Președintele american Donald Trump a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace de Școala Națională de Studii Politice și Administrative, conform unui comunicat de presă al instituției.

Andrzej Duda: „Ce s-a întâmplat în România este foarte îngrijorător și nu îndeplineşte standardele democratice europene”

HotNews acum o ora
Preşedintele conservator al Poloniei, Andrzej Duda, aflat la final de mandat, a criticat într-un interviu publicat joi de Financial Times anularea alegerilor prezidenţiale din România, spunând că acest lucru „nu îndeplineşte standardele democratice

Diana Şoşoacă şi-a depus candidatura pentru alegerile prezidenţiale, purtând mănuşi de box: Ordinul e să fiu respinsă / Nu se poate respinge un om de două ori pentru aceleaşi fapte / Şoşoacă susţine că le-a scris lui Trump, Vance şi Musk

News.ro acum 28 minute
Preşedintele SOS România, Diana Şoşoacă, şi-a depus, joi, candidatura pentru alegerile prezidenţiale, la Biroul Electoral Central. Şoşoacă a purtat mănuşi de box şi a adăugat că nu a venit să lovească pe nimeni, ci să anunţe că ”pumnul românului va

Jandarm de la Brigada Specială de Intervenţie, împuşcat accidental în cap de un coleg

Libertatea acum o ora
Un jandarm de la Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei a fost împuşcat accidental în cap de un coleg miercuri seară, la Centrul de pregătire Ochiuri, potrivit News.ro. Bărbatul participa la un exerciţiu.

S-a aprobat un ajutor financiar de 800 de lei pentru pensionarii cu venituri mici în 2025

Wall-Street.ro acum 26 minute
Guvernul a aprobat acordarea ajutorului financiar de 800 de lei pentru pensionarii ale căror venituri sunt mai mici sau egale cu 2.574 lei, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, scrie Agerpres. El a spus că impactul soci

Marcel Ciolacu, despre tranzacțiile între rude- „Nu se impozitează“ (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Marcel Ciolacu a transmis joi, că tranzacțiile între rude nu se impozitează. Acesta a mai precizat că orice venit obținut cinstit se poate transfera liber în familie fără a fi impozitat. 'Vreau să clarific și un subiect de actualitate. Nu impozite

Preşedintele Poloniei cere SUA să mute focoase nucleare pe teritoriul polonez

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, aflat pe final de mandat, îndeamnă SUA, într-un interviu publicat joi de Financial Times, să transfere arme nucleare pe teritoriul polonez ca măsură de descurajare împotriva unei viitoare agresiuni ruseşti, o sol

Premierul anunţă că se amână până la finalul anului aplicarea măsurii privind eliberarea din funcţie a angajaţilor aflaţi la vârsta pensionării

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, în debutul şedinţei de Guvern, că se amână până la finalul anului aplicarea măsurii privind eliberarea din funcţie a angajaţilor aflaţi la vârsta pensionării. ”Tot astăzi, prorogăm până la sfârşitul anului ap

Gândul prezintă – „Ai Aflat! cu Ionuț Cristache”

Cancan acum o ora
Jurnalistul Ionuț Cristache se alătură echipei Gândul și din 17 martie poți urmări prima ediție – ‘’Ai Aflat!’’ pe site-ul Gândul și pe canalul de YouTube, Gândul. În fiecare zi, de luni până joi, de la ora 15, fii în mijlocul evenimentelor, alături

Hidrologii avertizează că există riscul producerii unor viituri pe râuri din cinci judeţe şi al unor inundaţii locale/ Codul galben, valabil până vineri la prânz

News.ro acum 2 ore
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (I.N.H.G.A) avertizează că există riscul producerii unor viituri pe râuri din cinci judeţe - Maramureş, Bistriţa Năsăud, Suceava, Harghita şi Neamţ - în condiţiile în care meteorologii au pro

Vremea

București
acum

23°
joi

14°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

9°/20°
Iasi
acum

20°
joi

13°/22°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

6°/10°
Constanta
acum

19°
joi

12°/19°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

11°/19°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

4°/12°
Timisoara
acum

21°
joi

12°/21°
vin.

10°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

8°/13°