Cum se întâmplă îndeobşte, analizele de situaţie privind Ucraina se fac prea adeseori la cald şi cu evident parti-pris politic , urmărind doar firul evenimentelor care se succed rapid şi aparent imprevizibil.
Dar, în cazul oricărui conflict, în el se regăsesc (direct sau indirect) şi o serie de amintiri, intoleranţe, uri şi resentimente vechi de secole, cele care, într-un fel sau altul, vin şi acum să tulbure agenda şi aşa tumultoasă a evenimentelor din ţara vecină.
Zilele acestea, la Bruxelles, am discutat mult cu un coleg care m-a rugat să scriu despre ceea ce el a numit „moştenirea de sânge a părinţilor mei ucraineni”. Poate este interesant şi pentru dvs să descoperiţi câteva dintre momentele teribile ale unei istorii extrem de complicate, întotdeauna marcate de statutul pe care şi noi îl cunoaştem atât de bine, cel de teritoriu la limita imperiilor şi bătăliilor lor nemiloase pentru asigurarea sferelor de influenţă.
S-a vorbit foarte mult despre un sentiment anti-ucrainean, Ucrainofobia, într-atât de important încât i s-au consacrat studii, articole, un capitol separat de Wikipedia. Este definit ca „animozitate împotriva ucrainenilor, a culturii şi limbii ucrainene sau a Ucrainei ca Naţie. Larg prezent în Polonia şi în fosta URSS, mai ales în Federaţia Rusă şi în anumite zone din estul Ucrainei...Oamenii de ştiinţă moderni definesc două tipuri de sentimente anti-ucrainene: primul este o discriminare a ucrainenilor datorită originii lor etnice şi culturale (similară deci altor manifestări de rasism şi xenofobie) şi al doilea bazat pe o respingere conceptuală a Ucrainei, ucrainenilor, limbii şi culturii lor ca fiind artificiale şi nenaturale. La începtul secolului XX, mai mulţi autori au fost în favoarea afirmaţiei că identitatea şi limba ucraineană au fost create artificial pentru a submina Rusia, argument susţinut de câţiva autori ruşi conserva
