Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FlorideLux deschide prima franciză offline în Braşov

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 6 decembrie 2013 ·

Grupul FlorideLux.ro a deschis prima franciză offline din România în Braşov în urma unei investiţii ce va ajunge la 45.000 de euro până la sfârşitul acestui an şi are în plan 50 de francize deschise până la finalul lui 2015. Până acum au fost investiţi 30.000 de euro atât în amenajări, cât şi în produse, iar reprezentanţii florăriei estimează că investiţia se va amortiza în cel de-al doilea an de activitate.

„Am ales Braşovul pentru deschiderea primei francize offline deoarece este un oraş dezvoltat, are o rată mică a şomajului şi un venit mare pe cap de locuitor, iar dezvoltarea turismului şi clienţii pe care îi avem deja în zonă ne dau încredere că este o zonă cu un potenţial foarte mare“, a declarat Marius Dosinescu, CEO şi fondator al florăriilor FlorideLux. Reţeaua florăriilor FlorideLux plănuieşte ca până la finalul anului 2015 să deschidă 50 de francize.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 06.12.2013

Grupul FlorideLux.ro a deschis prima franciză offline din România în Braşov în urma unei investiţii ce va ajunge la 45.000 de euro până la sfârşitul acestui an şi are în plan 50 de francize deschise până la finalul lui 2015. Până acum au fost investiţi 30.000 de euro atât în amenajări, cât şi în produse, iar reprezentanţii florăriei estimează că investiţia se va amortiza în cel de-al doilea an de activitate.

„Am ales Braşovul pentru deschiderea primei francize offline deoarece este un oraş dezvoltat, are o rată mică a şomajului şi un venit mare pe cap de locuitor, iar dezvoltarea turismului şi clienţii pe care îi avem deja în zonă ne dau încredere că este o zonă cu un potenţial foarte mare“, a declarat Marius Dosinescu, CEO şi fondator al florăriilor FlorideLux. Reţeaua florăriilor FlorideLux plănuieşte ca până la finalul anului 2015 să deschidă 50 de francize.

Articol publicat în ediţia tipărită

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Ordinea de înscriere a candidaţilor la alegerile prezidenţiale pe buletinul de vot, decisă sâmbătă. Lasconi: Pe primul loc e Simion, pe locul doi e Antonescu şi pe locul 3 sunt eu / Ordinea, confirmată de BEC / Nicuşor Dan, locul 11

News.ro acum 27 minute
Candidatlul USR la Preşedinţie Elena Lasconi, care a asistat la tragerea la sorţi pentru stabilirea ordiniii de înscriere pe buletinul de vot a celor 11 candidaţi la alegerile prezidenţiale din 4 mai , a declarat că pe primul loc e George Simion, pe

Marcel Ciolacu: Eu nu consider că am pierdut alegerile, eu consider că avem o a doua ȘANSĂ / Și eu, și domnul Antonescu am fost păcăliți în politică

Gandul acum 47 minute
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat sâmbătă, în discursul ţinut la conferinţa de alegeri a conducerii PSD Suceava, că în opinia sa PSD nu a pierdut alegerile de anul trecut, ci are o a doua şansă. „Și eu, și domnul Antonescu, fiindcă, la un

Avertizare meteorologică - Cod galben de vânt în Constanța. Recomandări de la Primărie

Ziua Constanta acum o ora
Centrul Meteorologic Regional Dobrogea a emis o avertizare de Cod galben pentru municipiul Constanța, având perioadă de valabilitate: data de 23 martie, între orele 09:00 - 23:00. Centrul Meteorologic Regional Dobrogea a emis o avertizare de Cod gal

Donald Trump a retras autorizațiile de securitate pentru Kamala Harris, Hillary Clinton și alți foști oficiali. Ce înseamnă asta

Ziare.com acum 4 ore
Preşedintele american Donald Trump a retras, vineri, autorizaţiile de securitate pentru fostul vicepreşedinte Kamala Harris, fostul secretar de stat Hillary Clinton şi alţi foşti oficiali, în cea mai recentă mişcare a sa împotriva adversarilor săi d

Crin Antonescu, la conferinţa de alegeri a PSD Suceava: Alături, cu toţii vom câştiga, vă asigur, vă promit, marea bătălie a prezidenţialelor

News.ro acum o ora
Candidatul coaliţiei PSD-PNL-UDMR, Crin Antonescu, a participat, sâmbătă, la conferinţa de alegeri a PSD Suceava. „Alături, cu toţii vom câştiga, vă asigur, vă promit, marea bătălie a prezidenţialelor”, este mesajul transmis de Antonescu social-demo

Omul de afaceri Bogdan Peşchir a contestat măsura arestului preventiv decisă în dosarul de corupere a alegătorilor în campania electorală pentru Călin Georgescu

News.ro acum o ora
Omul de afaceri Bogdan Peşchir, la locuinţa căruia au fost făcute, joi, percheziţii într-un dosar penal privind coruperea alegătorilor în campania pentru fostul candidat la prezidenţiale Călin Georgescu, a contestat arestarea sa preventivă pentru 30

Papa Francisc intenționează să iasă în public, duminică, după 5 săptămâni de absență

Ziare.com acum 25 minute
Papa Francisc intenţionează să apară în public duminică, pentru prima dată în mai bine de cinci săptămâni, oferind o binecuvântare de la fereastra camerei sale din Spitalul Gemelli din Roma, unde se află internat din cauza unei pneumonii bilaterale,

Frații Tate au ajuns în România. Care a fost primul mesaj transmis presei

Ziare.com acum 7 ore
Influencerul britanico-american Andrew Tate și fratele său Tristan s-au întors recent din Statele Unite în România, unde sunt acuzați de trafic de persoane și alte infracțiuni. Într-o declarație făcută presei în fața locuinței lor din București, ace

Vasile Dîncu: Călin Georgescu ar fi câştigat şi în noiembrie, şi acum / Soluţia era prezenţa la vot

HotNews acum 12 minute
Sociologul Vasile Dîncu, eurodeputat PSD, susţine că, din postura de independent, Călin Georgescu ar fi câştigat alegerile prezidenţiale din toamna anului trecut, la fel cum ar fi câştigat şi scrutinul din luna mai, dacă nu ar fi fost respins de Cur

Italia: Invadat de milioane de musculiţe şi ţânţari, un oraş din regiunea Toscana vrea să declare stare de urgenţă

News.ro acum 2 ore
În inima Toscanei, pitorescul oraş de coastă Orbetello se află sub asediul unei invazii fără precedent de ţânţari şi musculiţe. Milioane de mici intruşi fac ravagii în acest oraş fermecător, punând la încercare viaţa de zi cu zi a locuitorilor săi ş

Vremea

București
acum

17°
sâm.

6°/17°
dum.

7°/17°
lun.

9°/18°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

17°
sâm.

4°/17°
dum.

6°/12°
lun.

6°/15°
mar.

9°/19°
Constanta
acum

13°
sâm.

5°/13°
dum.

7°/9°
lun.

8°/12°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

4°/16°
dum.

8°/14°
lun.

9°/18°
mar.

9°/15°
Timisoara
acum

16°
sâm.

8°/16°
dum.

8°/16°
lun.

10°/18°
mar.

11°/16°