Este fudulă şi se ţine de mână cu incompetenţa. Deşi se plânge des că nu este cunoscută de destui oameni, va găsi întotdeauna adepţi care să leşine de admiraţie în faţa ei. Are oroare de anonimat, dă din coate să fie în prin plan, este îngâmfată şi lipsită de maniere. Se înmulţeşte şi trăieşte numai între oameni, precum păduchii laţi. Dacă oamenii proşti mor şi ei, vorba lui nenea Iancu Caragiale, prostia rămâne.

Pe lângă excelenţa militară şi capacitatea de a dicta două scrisori deodată, Napoleon scotea şi vorbe de duh cu seninătatea unui geniu. Nimeni nu ştie dacă a fost sincer, sau doar ironic, ori ambele deodată, atunci când a spus că prostia nu este un handicap în politică. Cert este că a nimerit-o: la fel pe vremea lui, aşişderea în vremea noastră. Agramaţi şi trântori, şireţi şi profitori, neamuri cu cine trebuie şi incompetenţi notorii, sunt mulţi paraziţii ce căpuşează organismul de stat. Sunt de neatins, pentru că deasupra lor planează protector, precum scuturile magnetice ale navetei Enterprise, mâna protectorilor politici. Iar să protejezi căpuşele care storc vlaga din boii care trag căruţa se cheamă prostie şi ticăloşie. În urmă cu ceva vreme s-a anunţat că o şcoală a fost amendată de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării pentru că a format clase de elită. Adică, a selectat într-o clasă elevii de aceeaşi vârstă buni la matematică, pentru a stimula astfel performanţa. O chestiune logică şi de bun simţ: avem copii dotaţi şi inteligenţi, îi strângem la un loc şi cu acea clasă se va lucra brici. Câţiva părinţi s-au supărat şi au reclamat situaţia. Este alegerea lor, dar de aici şi până la a amenda o şcoală pentru discriminare este cale lungă. De fapt, trepăduşii cu discriminarea au sancţionat tocmai dorinţa de a face performanţă. În logica căpuşelor ce împart amenzi, nu este discriminat un copil genial la matematică, pus în clasă cu u