Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Horia C. Matei - Despre enciclopedismul românesc/ de Stelian Ţurlea

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 6 decembrie 2013 ·

Horia C. Matei este de formaţie istoric, un împătimit al enciclopedisticii, domeniu pe care nu l-a abandonat niciodată. A fost redactor la Editura Enciclopedică, director al direcţiei Carte din Ministerul Culturii după 1989, iar din 1994, conduce Editura Meronia din Bucureşti, specializată în publicarea de literatura enciclopedică. Este autorul mai multor sinteze enciclopedice, între care O istorie a Romei Antice, Civilizaţiiile Orientului antic, Enciclopedia Antichităţii, Enciclopedie de istorieuniversală. A elaborat articole despre România pentru o serie de enciclopedii germane – Meyers Enzyklopädisches Lexikon, Brockhaus Enzyklopädie, Bertelsmann Lexikon – , a fost consultantul de specialitate pentru ediţia română a Enciclopediei ilustrate de istorie universală Reader’s Digest.

- Domnule Horia C. Matei, Editura Meronia pe care o conduceţi de două decenii este una dintre puţinele de la noi care şi-au fixat programatic publicarea de dicţionare şi enciclopedii. Ediţiile succesive – 12 pentru Enciclopedia statelor lumii, 6 pentru Enciclopedia Antichităţii reflectă interesul trezit la public. Probabil că sunteţi unul dintre puţinii care ne pot spune ce înseamnă literatura enciclopedică şi care este rolul ei în societate.

- Literatura enciclopedică s-a cristalizat ca domeniu distinct la începutul epocii moderne, în momentul când societatea europeană a simţit nevoia ordonării şi sistematizării informaţiei tot mai bogate acumulate în diferitele domenii, în paralel cu impulsul ierarhizării acesteia, dar şi al stabilirii de punţi de comunicare între diverse sectoare ale ştiinţei şi culturii. Încercări timide în acest sens întâlnim încă din Antichitate şi Renaştere, secolul XVIII constituie însă data naşterii acestui capitol distinct al civilizaţiei Gutenberg. Nu întâmplător apariţia primelor mari enciclopedii universale, ordonate alfabetic, în zeci d

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga: FC Botoşani dă lovitura la ultima fază, 1-0 cu FCSB

News.ro acum 8 ore
Echipa FC Botoşani a învins joi seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia bucureşteană FCSB, într-o restanţă din etapa a patra a Superligii. Golul victoriei a venit la ultima fază a meciului. Bucureştenii au venit la Botoşani fără mulţi jucători i

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Restricţii de circulaţie în Bulgaria, unde au fost emise coduri meteo de vânt puternic şi ninsori

News.ro acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Bulgaria, unde au fost emise, pentru vineri şi sâmbătă, coduri meteo de vânt puternic şi ninsori. Potrivit MAE, Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie bulgar a i

UE va respecta mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internațională împotriva lui Netanyahu. Borrell: „Este o decizie a unei instanțe”

HotNews acum 11 ore
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat că mandatele de arestare emise joi de Curtea Penală Internaţională (CPI) împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu, a fostului său ministru al apărării Yoav Gallant şi a şefului militar

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024

Libertatea acum 13 ore
Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024, ne arată cum va fi vremea mâine. Meteorologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

Baschet masculin: România, prima victorie din precalificările europene ale Cupei Mondiale din 2027

News.ro acum 9 ore
Naţionala de baschet masculin a României a învins joi, la Oslo, reprezentativa Norvegiei, scor 75-62 (44-38), în a doua partidă din grupa B a precalificărilor europene ale Cupei Mondiale din 2027. Este primul succes al naţionalei tricolore în grupa

Ciolacu spune că nu a fost niciodată prieten cu Ciucă. „Va fi greu să funcţionăm în viitor. Dar eu sunt un bun creştin și noi creştinii iertăm repede”

HotNews acum 7 ore
Candidatul PSD la preşedinţia României, Marcel Ciolacu, afirmă că nu a avut niciodată o relaţie de prietenie cu liderul PNL Nicolae Ciucă, dar se arată deranjat de atitudinea acestuia din campania electorală. „Va fi greu să funcţionăm în viitor”, ad

Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras

Mediafax acum 10 ore
Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras în urma unor scandaluri. Asta deşi Trump a declarat recent că nu-şi schimbă nominalizarea. Gaetz a fost vizat de acuzaţii de conduită sexuală necorespunzăt

Rusia afirmă că avertizat SUA cu 30 de minute înainte de lansarea rachetei hipersonice asupra Ucrainei

HotNews acum 7 ore
Rusia a avertizat Statele Unite cu 30 de minute înainte de lansarea unei rachete balistice hipersonice cu rază medie de acţiune asupra Ucrainei, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţiile de presă ruse, pot

Handbal masculin: Dinamo Bucureşti pierde returul cu Fuchse Berlin, în Liga Campionilor

News.ro acum 9 ore
Campioana Dinamo Bucureşti a fost învinsă joi, în deplasare, în grupa A din Liga Campionilor, de formaţia germană Fuchse Berlin, scor 38-29 (22-14), în etapa a VIII-a. Principalii marcatori ai partidei au fost Gidsel 7 goluri, Andersson 6, Freihofer

Harta interactivă a secţiilor de votare din străinătate, publicată de MAE

Mediafax acum 11 ore
MAE a publicat, pe pagina web, lista celor 950 de secţii de votare organizate în străinătate pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare 2024, care include şi adresele sediilor acestora, a anunţat ministerul printr-un comunicat. Lista este dispon

Vremea

București
acum

vin.

0°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
Iasi
acum

-1°
vin.

-1°/9°
sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

vin.

0°/15°
sâm.

3°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
vin.

-3°/2°
sâm.

-6°/1°
dum.

-6°/1°
lun.

0°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/6°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°