Parţial mă amuză, parţial mă contrariază, înverşunarea cu care o bună parte din presa centrală contestă descentralizarea, aruncând, zi de zi în faţa publicului petardele cu baronii locali.
Opoziţia o înţeleg, fiindcă m-am lămurit că în România aşa funcţionează nenorocitul de sistem democratic (rău, dar cel mai bun din câte s-au inventat), ca opoziţia să conteste absolut orice face puterea, pentru a-i scoate în evidenţă sălăbiciunile şi greşelile, cu obiectivul de a-i lua locul.
Însă de reacţia presei centrale m-am mirat o vreme, pentru că apreciam capacitatea de analiză şi sinteză a unor editorialişti şi comentatori politici, până când mi-am dat seama că şi aici lucrurile sunt simple. În fond şi presa centrală este legată de puterea centrală, adică de zona din care îşi recoltează banii. Cu cât sunt mai mulţi bani la centru, cu atât şansele de a avea acces la aceşti bani sunt mai mari. Aşadar, într-un fel, reacţia este normală, fiind dictată tot de interese.
Nu spun că aşa-zişii baroni locali nu există. Există oameni politici în teritoriu care au reuşit să se instaleze în fruntea puterii politice şi administrative locale şi să-şi creeze mecanisme prin care să controleze totul sau aproape totul. Unii au făcut-o cât de cât legal, alţii prin corupţie. Însă, îmi menţin părerea că, totuşi, un sistem administrativ descentralizat este mult mai bun decât unul în care totul se dictează de la centru.
Fiindcă, dacă există corupţie, şi există!, infiltrată la centru produce un rău mult mai mare şi este mult mai greu de ţinut sub control şi de diminuat. Un ministru corupt, care are întreaga putere de decizie produce rele extinse pe întreg teritoriul ţării, pe când un baron local sau un primar poate comite rele locale, mai uşor de contracarat. Să ne aducem aminte de modul în care se distribuiau de la centru tot felul de fonduri speciale pe
