Site-ul sportulsalajean.ro a publicat imagini dure cu bărbatul însîngerat: după ce meciul echipei sale, Gloria Ban, a fost amînat, tînărul a petrecut, sîmbătă, în barul din sat. Ochit de un grup de rromi, a fost atacat la plecare. Externat, are o fractură minoră la craniu.
Dacă Jules Verne relata, acum două secole, aventura a trei ruşi şi trei englezi în Africa Australă, fotbalul sălăjean propune o continuare.
Peripeţiile unui englez în fotbalul mic din România: lovit cu toporul în mijlocul comunei, după ce meciul echipei sale fusese amînat! Cazul a fost prezentat, ieri, de site-ul Sportul Sălăjean, care a publicat poze horror cu fotbalistul.
Ghinionul meciului amînat
Îl cheamă Connor Wilton, e englez, are 26 de ani şi e căsătorit cu o româncă, Andreea. Stă alături de ea în Stîrciu, Sălaj, şi joacă fotbal la Gloria Ban, locul 11 în L5 Est din judeţ. Nu e străin de sportul-rege: a fost junior la Birmingham City, în oraşul natal!
Sîmbătă, bărbatul era pregătit de ultima etapă, deplasare la Măerişte, însă meciul de a doua zi a fost amînat. Aşa că a ales să se relaxeze, alături de alţi prieteni, la barul comunal.
Lovit pe uliţă
Povesteşte Andreea, soţia acestuia: "La birt, cîţiva consăteni de etnie rromă i-au cerut să-i ducă acasă cu maşina. Are un BMW. El a refuzat, bărbaţii au reacţionat urît şi au plecat".
În drumul spre casă, Wilton s-a oprit în zona locuită de rromi. "A vrut să le explice omeneşte că nu putea să îi ia. Cînd s-a dat jos din maşină, i-au băgat lanternele în ochi şi l-au lovit cu toporul!".
I-au vandalizat maşina!
Bărbatul a căzut la pămînt: s-a dezmeticit în cîteva minute şi a rupt-o la fugă prin livezi. "A ajuns acasă plin de sînge, ameţit, buimac. L-am dus imediat la Zalău, la spital", completează Andreea.
Ceilalţi prieteni ai bărbatului, sosiţi pentru a-l sprijini, au avut şi ei de păti