Fostul partid de guvernământ a dat semne ieri că există și la nivel de județ și că începe să își revină după năuceala electorală de anul trecut, vreo 200 de membri ai PDL Gorj ieșind alături de liderul filialei, Dan Vâlceanu, pentru a protesta în stradă față de bugetul adoptat de actuala guvernare pentru anul 2014. Fostul deputat Severus Militaru, retras complet din viața publică după ce a pierdut alegerile de anul trecut, a fost alături de Vâlceanu în fruntea coloanei de protestatari, alături de ei stând și Puiu Diaconescu, fost vicepreședinte al PSD Gorj până mai anul trecut, ipostaza în care s-a aflat acesta fiind de neimaginat în urmă cu câțiva ani, pe vremea când se duela cu foștii "grei" ai PDL Gorj.
Dan Vâlceanu le-a spus colegilor săi de partid strânși în fața sediului organizației județene că nimeni nu are voie să scandeze vreo lozincă atâta timp cât acțiunea de protest este una neautorizată. Filiala a depus miercuri cerere la Primărie, dar aceasta nu a fost avizată favorabil, motiv pentru care protestul de ieri a fost unul ilegal. În stradă au ieșit membri de partid veniți din toate colțurile județului, fostul viceprimar de la Peștișani, Nicolae Nicolcioiu spunând că este normal ca în România să mai existe și persoane care să le spună actualilor guvernanți că greșesc. "Pe vremea guvernării noastre se luau măsuri bune pentru țară, e drept că erau impopulare, dar se spunea că sunt greșite și eram criticați toată ziua, iar acum, când se facă greșeli pe bandă rulantă nu mai spune nimeni celor de la putere că altfel ar trebui să guverneze. Au promis una și fac alta", a spus democrat-liberalul.
Acțiunea de protest a fost una pașnică, lipsită de incidente. Din contră, de pe margine, în timp ce coloana de nemulțumiți se plimba prin centrul orașului, au mai fost și persoane care le-au spus că sunt de acord cu protestul lor, PDL organizând în toată țar