Grupul financiar polonez Getin Holding a finalizat preluarea insituţiei de credit Romanian International Bank (RIB), devenind acţionar cu drepturi depline, a declarat directorul Direcţiei Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză.
"De ieri (miercuri - n. r.) grupul polonez este acţionar cu drepturi depline la RIB şi a virat tot ce trebuia să vireze ca banca să intre în limitele de prudenţă impuse, astfel problema s-a rezolvat", a afirmat Cinteză la un forum bancar.
El a menţionat că problema RIB i-a fost adusă la cunoştinţă în urmă cu două luni de acţionarul insituţiei de credit, care a arătat că nu mai poate susţine banca.
"Am stat liniştiţi cu o bancă din sistem că raportează indicatori buni, ca după jumătate de an să vină acţionarul să să spună că nu mai are ce să facă. Acum două luni vine şi spune: «domnule Cinteză, nu mai pot susţine banca, luaţi-o!». Norocul a fost că între timp, cu efortul lui, cu al nostru s-a găsit cumpărător şi problema s-a rezolvat", a precizat directorul supravegherii din BNR.
Cinteză a reiterat că singurul lucru de care se teme este capacitatea acţionarului de a susţine banca, temere care s-a confirmat în cazul RIB, fiind prima situaţie de acest gen.
Întrebat dacă sunt astfel de probleme şi la alte bănci din sistem, Cinteză a răspuns negativ, explicând că nivelul de solvabilitate este atât de ridicat şi asumarea de riscuri este la un nivel atât de redus încât nu crede că vor mai apărea situaţii similare.
Surse din piaţa bancară au declarat în luna octombrie pentru MEDIAFAX că Romanian International Bank va fi preluată de grupul financiar polonez Getin Holding, prezent pe pieţele din Polonia, Rusia, Ucraina, Belarus şi controlat de omul de afaceri Leszek Czarnecki.
RIB era controlată de Daniel Roberts şi fosta sa soţie, Florina Roberts, cetăţeni americani. Cei doi deţineau fiecare câte 44,7% din