Tatăl său era șeful Consiliului pentru drepturile persoanelor de culoare. După moartea acestuia, tânărul Nelson și-a asumat răspunderea conducerii acestui consiliu. Nedreptățile la care a asistat de-a lungul perioadei în care a fost șef, l-au determinat să-și dorească să devină avocat. După terminarea liceului în orașul Healdtown, și-a continuat studiile la Universitatea din Fort Hare și, ulterior, la Universitatea din Johannesburg. Aici, în 1942, și-a început activitatea politică de promovare a drepturilor persoanelor de culoare prin intrarea în Congresul Național African (ANC).
În perioada în care Europa era răvășită de război, Mandela, alături de William Nkomo, Walter Sisulu, Oliver R. Tambo, Ashby P. Mda, a constituit un grup de acțiune a cărui menire era promovarea printre persoanele de culoare a celor mai elementare drepturi ale omului. În septembrie 1944, grupul și-a luat denumirea de Liga Tinerilor din Congresul Național African. Necazurile și lupta propriu-zisă cu autoritățile au început în 1948, când Partidul Național, cel care-i reprezenta pe albi și promova politica de apartheid, a câștigat fără probleme alegerile generale. În aceste condiții, Congresul Național African nu a recunoscut alegerile și a îndemnat toate persoanele de culoare la boicot.
Spiritul organizatoric al lui Nelson Mandela s-a făcut remarcat în alcătuirea unui program politic al Ligii Tinerilor. Se milita pentru egalitatea în drepturi a tuturor africanilor și reprezentarea directă în Parlament. Totodată, programul lui Mandela specifica și revizuirea dreptului de proprietate (în acel moment persoanele de culoare nu aveau dreptul să dețină proprietăți funciare), precum și accesul la educație și cultură în mod liber, fără discriminări rasiale. Odată cu apariția legii apartheid-ului și promovarea ei fără rezerve de către Partidul Național, Nelson Mandela împreună cu tinerii s