Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A sosit vacanţa în Copou

Publicat in Ziarul de Iasi, joi 5 decembrie 2013 ·

Şase fotbalişti de la CSMS Iaşi au fost anunţaţi că nu mai sunt doriţi la echipă. Olah a acceptat o reducere salarială. Bogdan Miron va rămâne doar dacă nu va fi adus un alt portar

CSMS Iaşi a intrat în vacanţă, antrenorul Marius Lăcătuş coordonând ieri dimineaţă ultimul antrenament al anului. Pentru unii dintre fotbalişti, şedinţa de pregătire amintită ar putea fi ultima efectuată în Copou. Asta pentru că informaţiile legate de jucătorii de care CSMS vrea să se despartă, obţinute pe surse şi prezentate de “Ziarul de Iaşi” în numărul de ieri, au fost confirmate. Astfel, Claudiu Ionescu, Ionuţ Bădescu, Adrian Voicu, Radu Miron, Tomi Petrescu şi Mihnea Firoiu au fost chemaţi de conducerea clubului pentru a-şi rezilia înţelegerile. Lucrurile pot fi rezolvate uşor, deoarece toţi au în contracte clauze în care se stipulează că Iaşul poate renunţa la ei printr-o simplă notificare, în pauzele competiţionale. Singura condiţie care trebuie îndeplinită este ca fotbaliştii vizaţi de a fi puşi pe liber să fie plătiţi la zi. Drept urmare, dacă jucătorii amintiţi vor primi salariile pe octombrie şi noiembrie, plus chiriile pe cinci luni pentru apartamentele în care au locuit şi câteva restanţe legate de prime, ei pot fi concediaţi. “Ziarul de Iaşi” a dialogat cu aproape toţi fotbaliştii puşi pe lista neagră, niciunul nedorind să dea vreo declaraţie dură la adresa conducerii. În ceea ce-i priveşte pe elevii antrenorului Marius Lăcătuş care aveau situaţii sub semnul întrebării, Adrian Olah şi Bogdan Miron, lucrurile s-au rezolvat parţial. Olah va rămâne sigur, după ce a acceptat reducerea salariului lunar, de la 2 700 de euro la 2 000 de euro, el urmând însă să încaseze prime de joc din 2014. Referitor la Miron, acestuia i s-a spus că va fi păstrat şi anul viitor în Copou doar dacă tratativele pentru achiziţionarea unui alt portar nu vor da roade.Preşedintele

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 5 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 4 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 2 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 4 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 4 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 4 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 3 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 9 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 4 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 5 ore
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°
Iasi
acum

20°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
mar.

19°/27°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
mar.

17°/27°
Timisoara
acum

23°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°
mar.

18°/32°