Clădirea Garnizoanei din Piaţa Libertăţii este cea mai veche casă din Timişoara care îşi păstrează volumetria iniţială
Exceptând Castelul Huniade, construită între 1443-1447, pe ruinele unui şi mai vechi castel, din secolul al XIV-lea, dar care şi-a primit înfăţişarea de azi mult mai târziu, după Revoluţia din 1848-1849, cu greu se poate spune care este cea mai veche clădire din Timişoara.
Şi asta pentru că la plecarea otomanilor, administraţia Habsburgică a dărâmat toate clădirile din oraş şi a început reconstrucţia de la zero.
Primele clădiri ale austriecilor au fost cele militare, având în vedere că avea o administraţie militară. Tot în aceaşi perioadă au început constuirea altor clădiri din Cetate.
Despre clădirea Garnizoanei, aflată în Piaţa Libertăţii, care apare în planurile Cetăţii în 1727, se poate spune că cea mai veche casă din oraş care îşi păstrează în mare parte volumetria iniţială. Foarte multe clădiri construite la aceea vreme au suferit transformări, etajări şi schimbări.
În acest palat au locuit toţi conducători armatelor din Banat, în frunte cu guvernatorul Mercy. Aici a stat şi împăratul Iosif al II-lea, după o vizită făcută la Timişoara în 1825. Chiar şi la această clădire, faţada a suferit modificări, în jurul anului 1880.
Există o plăcuţă pe care stă scris semnificaţia celor doi arbori. "Săditu's-a acest stejar în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh. În anu 1923, luna maiu, ziua întâi, sub glorioasa domnie a Majestăţii Lor Regele Ferdinand I, făuritorul României Mari şi de toţi iubita Regina Maria".
Pe planurile detaliate din 1752 apare ca o casa cu un etaj şi mansardă. La parter erau bucătăria, grajdurile, camerele pentru servitori şi ordonanţe. La etaj erau încăperi de locuit, spaţii de reprezentanţă şi arhiva. La mansarda erau încăperi de lo