Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bărbatul fără adăpost rămâne în arest

Publicat in Monitorul de Vrancea, joi 5 decembrie 2013 ·

Gabriel Ghiontul, bărbatul fără adăpost care a snopit în bătaie o femeie, va sta în arest încă 30 de zile. Decizia a fost luată miercuri de magistrații Tribunalului Vrancea. Bărbatul se află în arest de la jumătatea lunii trecute, după ce a bătut crunt o femeie, pe care a lăsat-o să zacă într-o clădire dezafectată din apropierea Gării Focșani. După comiterea faptei, el a părăsit Focşaniul, fiind prins la Orăștie. „Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, privind prelungirea măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul Ghiontul Gabriel – în prezent aflat în stare de deţinere în custodia Arestului IJP Vrancea. Dispune prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului Ghiontul Gabriel pe o durată de 30 de zile cu începere de la 12 decembrie 2013 până la 10.01.2014, inclusiv. Cu recurs în termen de 24 de ore de la comunicare pentru inculpatul Ghiontul Gabriel”, se arată în motivarea instanței.

Gabriel Ghontul, originar din localitatea Gura Văii, județul Bacău, care își făcea veacul prin Focșani, a fost arestat preventiv la jumătatea lunii trecute, fiind acuzat de tentativă la omor deosebit de grav. A ajuns în această situație după ce a bătut-o pe Iuliana Lătărețu, originară din județul Teleorman, la rându-i fără adăpost. Ea a fost găsită mai mult moartă decât vie pe data de 6 noiembrie, într-o clădire de pe strada Longinescu. Cel care a găsit-o zăcând, învelită cu o plapumă slinoasă, a fost tot un om al străzii. Imediat, acesta a mers la Postul de Poliție Transporturi Feroviare (TF) Focșani și le-a spus oamenilor legii despre femeia suferindă.

În urma sesizării, oamenii legii au mers la fața locului și au constatat că cele spuse de omul străzii se confirmă. Iuliana Lătărețu avea fața tumefiată și prezenta mai multe lovituri în zona capului. Principalul suspect a fost identificat în data de 13 noiembrie,

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 7 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 10 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 7 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 6 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Ilie Bolojan, acuzat că ar fi primit 71 de salarii medii! Despre ce sumă este vorba

Cancan acum 8 ore
De când a ajuns premierul României, Ilie Bolojan a fost în centrul atenției, iar deciziile sale au atras multe critice. Acum, prim-ministrul țării este protagonistul unei noi controverse. Mai exact, politicianul este acuzat de un sindicat că ar fi p

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 5 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 8 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 8 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°