Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Magazinele pot rămâne goale de Sărbători. Transportatorii de marfă intră în grevă, pe termen nelimitat

Publicat in Romania TV, joi 5 decembrie 2013 ·

Transportatorii rutieri de mărfuri vor opri luni activitatea, susţinând că "au epuizat toate căile diplomatice" în relaţia cu autorităţile, care nu îşi respectă angajamentele, şi că cea mai recentă "lovitură" din partea Guvernului este creşterea accizelor la carburanţi.

"Sătui să tot aştepte respectarea angajamentelor Ministerului Transporturilor în ceea ce priveşte îmbunătăţirea contextului legislativ în care îşi desfăşoară activitatea, transportatorii din toată ţara sunt decişi ca începând din data de 9 decembrie să înceteze activitatea specifică", se arată într-un comunicat al Confederaţiei Naţionale Rutiere.

La finele lunii noiembrie, reprezentanţi ai transportatorilor de mărfuri şi delegaţii ale patronatelor din transportul rutier au decis să transmită "un semnal ferm" Guvernului şi ministerului de resort, în contextul în care au epuizat toate căile diplomatice pentru a determina autorităţile să accepte dialogul constructiv şi respectarea angajamentelor din primăvara acestui an, potrivit sursei citate.

"Actualul ministru al Transporturilor nu a răspuns la niciuna din adresele transmise de patronatele din transporturi de la momentul preluării mandatului, înţelegând să se întâlnească, după modelul fostului ministru Relu Fenechiu, doar cu «apropiaţi» ai ministerului cu care dealtfel, în ultimele săptămâni, se «aranjează» pe şest legislaţia", se spune în comunicat.

Pe de altă parte, transportatorii rutieri de mărfuri arată că mai primesc înca o lovitură de la Guvern prin scumpirea carburanţilor, prin creşterea accizei şi prin noua taxă de 7 eurocenţi.

Citeşte şi Cu cât creşte preţul benzinei şi motorinei în urma noilor accize

"Transportatorii autohtoni nu pot înţelege şi nici nu pot accepta explicaţiile lipsite de logică prin care Guvernul încearcă să justifice abuzul comis. Astfel, «amortizarea» celor 7 cen

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doi cetățeni români, printre persoanele rănite în atacul armat din Graz, anunță MAE / 11 oameni au murit în masacrul comis în școala austriacă

HotNews acum o ora
Familiile celor doi români au fost informate cu privire la starea acestora, a transmis miercuri Ministerul Afacerilor Externe care a anunțat că rămâne în contact cu autorităţile locale, potrivit unui comunicat citat de News.ro. Doi cetăţeni români s

BACALAUREAT 2025 Aproximativ 3900 de candidați înscriși la Constanța la proba obligatorie a profilului

Ziua Constanta acum 55 minute
Inspectoratul Școlar Județean Constanța anunță că astăzi, 11 iunie 2015, se desfășoară Proba Ec) Proba obligatorie a profilului din cadrul examenului de bacalaureat, sesiunea iunie 2025. În județul Constanța, la această probă s-au înscris 3889 de ca

Întrevedere trilaterală Nicuşor Dan, Maia Sandu, Volodimir Zelenski la Summitul Ucraina - Europa de Sud-Est

Adevarul acum 22 minute
Preşedintele României va participa, miercuri, 11 iunie, la al patrulea Summit Ucraina - Europa de Sud-Est, care se desfăşoară la Odesa. Nicușor Dan va avea o întrevedere trilaterală cu Maia Sandu şi Volodimir Zelenski.

Accident grav între un microbuz și o dubă, în județul Brăila. Un om a murit, iar alți 13 au fost răniți

HotNews acum 2 ore
Un bărbat a murit şi alte 13 persoane au fost duse la spital, miercuri dimineaţă, după ce un microbuz şi o autoutilitară s-au ciocnit, pe DN 2B, în zona orașului Făurei din judeţul Brăila, anunță IPJ Brăila. Accidentul s-a produs în jurul orei 05.10

Starea de sănătate a fostului președinte Ion Iliescu este stabilă

Ziua Constanta acum 13 ore
Starea de sănătate a fostului președinte Ion Iliescu, care este internat de luni la Spitalul Clinic de Urgență 'Prof. Dr. Agrippa Ionescu', este stabilă, a anunțat, marți seara, Serviciul Român de Informații, potrivit Agerpres. 'În acest moment, pac

Decizie favorabilă pentru Primăria Timișoara într-un proces privind vila de pe Loga 52

Timpolis acum 25 minute
Dominic Fritz, în faâa imobilului de pe bulevardul CD Loga 52. Foto PMT Primăria Municipiului Timișoara a obținut o decizie favorabilă din partea Judecătoriei Timișoara, într-un proces care vizează clădirea de pe bulevardul C.D Loga nr. 52, imobil r

Horoscop pentru miercuri, 11 iunie 2025. Interesantă zi vizavi de relațiile parteneriale pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Astăzi, dorința de rafinare sufletească te însoțește frecvent. Calatoriile și studiile sunt alte domenii de interes. Se recomandă prudență în tot ce tine de relatia cu strainatatea, deoarece sunt pericole ascunse greu de estimat. Pe de alta p

Ucraina: Nou atac asupra Harkovului, soldat cu cel puțin 2 morți și 60 de răniți

HotNews acum 2 ore
Atacurile rusești au ucis două persoane și au rănit cel puțin 60 în noaptea de marți spre miercuri în Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina, la o zi după atacuri similare care au făcut trei morți la Kiev și Odesa, transmite France Presse. Lov

UPDATE - Brăila: Un mort şi 13 persoane, transportate la spital, după ce un microbuz şi o autoutilitară s-au ciocnit, la Făurei/ Traficul de pe DN 2B, deviat

News.ro acum 3 ore
Un bărbat a murit şi alte 13 persoane au fost transportate la spital, miercuri dimineaţă, după ce un microbuz şi o autoutilitară s-au ciocnit, pe DN 2B, în zona localităţii Făurei din judeţul Brăila. Un număr de 12 victime se aflau în microbuz. Traf

Încep alegerile interne în USR. Cine sunt candidaţii înscrişi pentru şefia partidului / Calendarul alegerilor

HotNews acum 2 ore
Alegerile interne pentru un nou preşedinte al Uniunii Salvaţi România încep miercuri, la ora 10:00. Nouă candidaţi s-au înscris în cursă, printre ei și liderul interimar al partidului, Dominic Fritz, precum şi senatoarea Violeta Alexandru. Președint

Vremea

București
acum

23°
mie.

17°/28°
joi

16°/26°
vin.

16°/28°
sâm.

15°/23°
Iasi
acum

23°
mie.

14°/28°
joi

12°/21°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

25°
mie.

17°/25°
joi

18°/23°
vin.

17°/24°
sâm.

14°/21°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

12°/26°
joi

11°/21°
vin.

11°/19°
sâm.

9°/21°
Timisoara
acum

23°
mie.

14°/29°
joi

12°/26°
vin.

13°/25°
sâm.

11°/26°