La doar câteva luni după ce au anunţat că pun punct mariajului, atât Miranda Kerr, cât şi Orlando Bloom şi-au refăcut vieţile amoroase. În timp ce fotomodelul se iubeşte cu un miliardar, Bloom şi-a găsit fericirea în braţele unei actriţe de la Hollywood. Acesta a început o relaţie, în mod surprinzător, cu Liv Tyler, alături de care a jucat în filmul “Stăpânul inelelor”.
Orlando Bloom (36 de ani) şi Liv Tyler (36 de ani) se cunosc de mai bine de 10 ani, de când erau colegi de platou la filmul “Stăpânul inelelor”. Însă deşi îi leagă o frumoasă prietenie, cei doi au descoperit recent că au sentimente unul pentru celălalt şi au început, spre surprinderea tuturor, să formeze un cuplu, potrivit publicaţiei americane Star.
Astfel, un martor a declarat în paginile revistei că i-a văzut pe Liv şi pe Orlando ţinându-se de mână după premiera unei piese de teatru de pe Broadway, în care Bloom joacă rolul principal. În plus, cei doi se afişează deja şi la petreceri împreună, unde îşi arată afecţiunea pe care şi-o poartă fără să se ferească de privirile celor din jur, lăsând să se vadă că sunt profund îndrăgostiţi.
Orlando a avut o relaţie cu Miranda Kerr (30 de ani) din anul 2007, s-au căsătorit în 2010, iar recent au anunţat oficial că nu mai sunt împreună de câteva luni şi că divorţează, fapt pentru care fiecare şi-a refăcut viaţa.