Inspectoratul Școlar Județean Constanța organizează sâmbătă, 7 decembrie 2013, Olimpiada Lectura ca abilitate de viață, la care vor participa 950 de eleviatât din municipiul, cât și din județul Constanța. Competiția se adresează tuturor elevilor din gimnaziu şi liceu, capabili să folosească lectura în vederea dezvoltării personale și se va desfășura în șase unități școlare: Școala Gimnazială Nr. 16 Constanța (cls. a V-VI), Școala Gimanzială Nr. 43 „Ferdinand” (cls. VII-VIII), Colegiul Național de Arte „Regina Maria” (nivel liceal), Liceul Tehnologic „Ion Podaru” din Ovidiu, Școala Gimanzială Nr. 1 din Eforie Nord și Școala Gimanzială „A. V. Rădulescu” Murfatlar. Proba scrisă va începe la ora 9.30, iar accesul elevilor este permis în intervalul orar 8.30-9.00. Pe parcursul celor trei ore, elevii trebuie să facă dovada deținerii competenţelor de lectură, capacității de a reflecta asupra textelor literare și nonliterare, de a formula opinii, argumente şi interpretări proprii.
Inspectoratul Școlar Județean Constanța organizează sâmbătă, 7 decembrie 2013, Olimpiada Lectura ca abilitate de viață, la care vor participa 950 de eleviatât din municipiul, cât și din județul Constanța. Competiția se adresează tuturor elevilor din gimnaziu şi liceu, capabili să folosească lectura în vederea dezvoltării personale și se va desfășura în șase unități școlare: Școala Gimnazială Nr. 16 Constanța (cls. a V-VI), Școala Gimanzială Nr. 43 „Ferdinand” (cls. VII-VIII), Colegiul Național de Arte „Regina Maria” (nivel liceal), Liceul Tehnologic „Ion Podaru” din Ovidiu, Școala Gimanzială Nr. 1 din Eforie Nord și Școala Gimanzială „A. V. Rădulescu” Murfatlar. Proba scrisă va începe la ora 9.30, iar accesul elevilor este permis în intervalul orar 8.30-9.00. Pe parcursul celor trei ore, elevii trebuie să facă dovada deținerii competenţelor de lectură, capacității de a reflecta asupra textelo