Europarlamentarul Laszlo Tokes a fost reclamat de Noua Dreaptă pentru declaraţiile din vară, când i-a cerut premierului Viktor Orban un sistem de cooperare prin care să ofere "protectorat" Transilvaniei, el fiind citat pentru joi la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Laszlo Tokes a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că a fost citat, pentru aceeaşi zi, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru a fi audiat ca făptuitor, într-un dosar în care este cercetat pentru trădare, în urma unei reclamaţii formulate de Asociaţia Noua Dreaptă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Am primit citaţia pe 3 decembrie, într-un dosar care a fost iniţiat în septembrie şi despre care nu ştiu nimic. Am aflat că s-a depus o plângere de către Asociaţia Noua Dreaptă, pentru trădare. Mai multe nu ştiu”, a spus Tőkés.
Acesta a adăugat că a solicitat, prin avocat, procurorilor, să stabilească un nou termen pentru audierea sa.
"Avocatul meu a transmis, prin fax, o cerere pentru amânare şi aşteptăm să primim răspuns", a afirmat europarlamentarul.
Tőkés a mai declarat că acesta nu este primul dosar în care este acuzat de trădare. "Am avut vreo cinci dosare pentru trădare, în ultimii ani, însă în toate s-a dispus neînceperea urmăririi penale”, a spus László Tőkés.
Preşedintele Asociaţiei Noua Dreaptă, Tudor Ionescu, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că a depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva lui László Tőkés "pentru săvârşirea infracţiunii de trădare, după declaraţiile acestuia făcute în vară, în prezenţa premierului Ungariei, Viktor Orban, în care a cerut protectoratul Ungariei pentru Transilvania”.
"Mi s-a părut că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trădare. Aşteptăm să fim informaţi despre mersul cercetăril