Preşedintele Traian Băsescu a susţinut o declaraţie de presă, de la 17.30, în care l-a criticat pe Victor Ponta, spunând despre acesta că este "profund corupt" şi că prin creşterea accizei la carburanţi vrea să strângă bani de campanie electorală pentru 2014.
Totodată, în contextul în care Curtea Constituţională de la Chişinău a recunoscut limba română ca limbă oficială, preşedintele a ţinut să precizeze că este una dintre cele mai mari bucurii din ultimii ani şi că această măsură are implicaţii profunde.
Gândul a transmis LIVE TEXT. Iată cele mai importante declaraţii ale preşedintelui:
Despre Republica Moldova
- Aş începe exprimând mulţumiri Curţii Constituţionale a Republicii Moldova şi iniţiatorilor demersului, cei care au înaintat Curţii un demers prin care au solicitat punerea realităţilor constiutuţionale din articolul 94, din articolul 13 duin COnstituţia Republicii Moldova.
- Este un act de dreptate faţă de istoria cetăţenilor moldoveni, faţă de cei din republica Moldova care se simt români.
- Implicaţiile sunt extraordinar de profunde, ele intră în vigoare imediat, odată cu hotărârea Curţii. Se pune capăt încercării de mistificare a uznor adevăruri culturale şi istorice din Republica Moldova
- Sper ca toate statele să ia notă rapid de această hotărâre.
- Vă mărturisesc că ste una dintre cele mai mari bucurii pe care le-am avut în ultimii ani.
- Toate documentele noastre în raport cu Moldova vor fi încheiate în două exemplare originale, în limba română
- Mă întreb ce vor face toţio aceşti falşi intelectuali care jigneau cetăţenii
-Propaganda USL. Bugetul nu este sosit, nu este în regim de urgenţă, deci ar putea să sosească luni, 9 decembrie la Preşedinţie.
- Am timp să consult bugetul de stat până pe 29 decembrie.
- Voi promulga imediat bugetul asigurărilor oficiale, nu am ce