Şi anul acesta a continuat exodul medicilor din România. Pribegii de sorginte socială se adună la târgurile de joburi, mânaţi de perspectiva unui venit decent şi a exercitării profesiei departe de un sistem anchilozat. Cu toate acestea, un fapt surprinzător la prima vedere a fost concurenţa mare la concursul de intrare în rezidenţiatul din acest an. Majoritatea candidaţilor a fost reprezentată de cei care au ieşit de pe băncile universităţilor în această toamnă. O generaţie care a demonstrat că ştie să spere. O generaţie care înţelege că rezidentul nu este o entitate neclară între student şi medic. O generaţie care nu vrea să plimbe un halat sau să sprijine holurile clinicilor, care refuză să caute vinovaţi. O generaţie care speră şi aşteaptă dacă nu soluţii, măcar o schimbare de atitudine. De unde pot veni soluţiile? De la noi, cei care ne desfăşurăm activitatea în acest sistem. Avem o şansă istorică, dar şi o obligaţie morală faţă de aceşti tineri. Avem nevoie de ei, de aceşti colegi care ne-au demonstrat că, în ci Publicitate uda vârstei, au devenit responsabili nu doar faţă de ei înşişi, ci şi faţă de corpul profesional. Desigur, coordonatorii şi îndrumătorii de rezidenţiat nu pot să ofere acestor tineri venituri mai mari. Dar ceea ce pot face e să-i implice, să le arate că este nevoie de ei şi că e nevoie de oameni care vor să schimbe un sistem ce seamănă mai degrabă cu o anchiloză dento-alveolară. Au dovedit că au putere de muncă şi sunt capabili de efort, că îşi doresc să evolueze. Au un potenţial fantastic care trebuie canalizat spre performanţă. Avem responsabilitatea ca această generaţie de rezidenţi să nu fie una irosită, ea poate aduce în prim-plan profesionişti adevăraţi. Spuneam că avem şi o datorie morală, de a-i proteja pe aceşti tineri de oportunişti, de aceia care aleg căi mai uşoare şi mai lipsite de riscuri pentru a accede în