Mesajul a fost trimis. Multumesc!

STUDIU: Femeile implicate în relaţii fericite nu îşi mai fac griji în legătură cu greutatea lor

Publicat in Mediafax, vineri 6 decembrie 2013 ·

Femeile care sunt implicate într-o relaţie fericită nu îşi mai fac griji în legătură cu greutatea lor, chiar şi acelea care au câteva kilograme în plus spunând că sunt mulţumite de felul în care arată, potrivit unui nou studiu citat de dailymail.co.uk.

Cercetătorii spun că, în ceea ce priveşte imaginea de sine a femeilor, contează mai mult să fie fericite şi mai puţin numărul de kilograme pe care îl afişează cântarul.

Studiul a implicat mai mult de 250 de femei cu vârste cuprinse între 20 şi 45 de ani. Aproape două treimi dintre acestea locuiau cu prietenii lor, iar celelalte erau căsătorite.

Femeile au răspuns unor întrebări despre relaţiile lor, înclusiv cât de satisfăcute sunt din punct de vedere emoţional, sexual şi intelectual, dar şi cât de multe interese au în comun cu partenerul de viaţă.

De asemenea, femeile au fost întrebate cât de mulţumite sunt de greutatea lor şi care ar fi greutatea ideală.

Răspunsurile oferite au arătat că femeile care aveau relaţii fericite erau mulţumite de greutatea lor, chiar dacă nu era cea pe care o considerau a fi ideală. Totodată, aceste femei au arătat că au o încredere de sine ridicată.

Rezultatele au fost aceleaşi şi pentru femeile care locuiau cu iubiţii lor, dar şi pentru cele căsătorite.

"Aceste cercetări sugerează că satisfacţia în ceea ce priveşte greutatea, mărimea, forma corpului are mai mult de-a face cu cât de fericiţi suntem în momentele importante ale vieţii noaste, cum ar fi relaţiile amoroase, decât cu ce arată cântarul", spune cercetătorul Sabina Vatter, de la Universitatea din Tallinn, Estonia.

Aceasta a precizat că unul dintre motivele pentru care femeile nu mai acordă atenţie greutăţii pe care o au este acela că sunt implicate într-o relaţie care merge bine. În schimb, acelea care sunt în relaţii nefericite se pot lovi de presiune din partea partenerilor î

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

Zonele aflate sub alertă meteo de vijelii, în timp ce este cod roșu de caniculă în București și șase județe. Prognoza meteo, actualizată

HotNews acum 19 minute
Șase județe și București se află astăzi, 22 iulie, sub cod roșu de caniculă. Tot astăzi, de la ora 12.00, intră în vigoare și o alertă meteo cod galben de instabilitate atmosferică. Este vizată aproape toată partea de est a țării, inclusiv zone care

VIDEO. Știri Constanța Administratorul plajei Yucatan agresat de o femeie cu un baston. Scene filmate pe plajă

Ziua Constanta acum o ora
Imagini cu o femeie care avea un conflict cu un bărbat pe plaja din Mamaia au devenit virale pe rețelele de socializare. Bărbatul a sesizat Poliția din Năvodari și a depus plângere. Conform martorilor, ar fi vorba de aceeași plajă Yucatan din Mamaia

Cod galben de instabilitate atmosferică în Neamț, Iași și Botoșani

Ceahlaul acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări astăzi, 22 iulie. Dacă în sudul țării a fost emis un cod roșu de caniculă în partea de Nord Est a țării se anunță ploi și instabilitate atmosferică. „La început în zona Carpaților M

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, ca serie brută, cu 1,6%

News.ro acum o ora
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 1,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalit

OMV Petrom a achiziționat nava de foraj cu care va explora zona Mării Negre din Bulgaria

HotNews acum o ora
OMV Petrom și NewMed Energy Balkan, subsidiară a companiei israeliene New Med Energy, a anunțat marți contractarea navei pentru forarea a două sonde de explorare offshore în Marea Neagră, în largul Bulgariei. Contractul a fost atribuit către Noble C

Peste 80 la sută dintre cazurile de cancer pulmonar sunt depistate în stadii avansate de boală/ Studiu unic în România realizat la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara

News.ro acum 25 minute
Cancerul pulmonar continuă să ocupe în România primul loc ca mortalitate, atunci când este vorba despre o boală oncologică, şi locul al doilea ca incidenţă. În fiecare an, în România sunt depistate peste 12.000 de noi cazuri de afecţiuni oncologice

Rezultate Titularizare 2025. Notele la proba scrisă și cum se pot depune contestații

Cancan acum o ora
Este o zi importantă pentru miile de candidați care visează la un post stabil în învățământul preuniversitar. Marți, 22 iulie, Ministerul Educației face publice primele rezultate ale probei scrise susținute în cadrul concursului național de Titulari

Cât costă acum, în 2025, un an de vechime pentru pensie. Care sunt condițiile de îndeplinit și actele necesare

Gandul acum 20 minute
Completarea stagiului de cotizare la sistemul public de pensii se poate face și în 2025, dar persoanele interesate trebuie să știe că, pentru asta, este nevoie de încheierea unui contract de asigurare socială cu Casa Teritorială de Pensii. Conform l

România, locul 10 la Campionatul Mondial de Polo, în ciuda unei reveniri incredibile în fața Japoniei

Gazeta Sporturilor acum o ora
Naționala masculină de polo a României a terminat Campionatul Mondial pe locul 10, după o înfrângere la limită în fața Japoniei, 19-20 (16-16). La finalul celor 4 reprize, scorul era 16-16, iar asiaticii s-au impus în urma unei runde de penalty-uri.

Vremea

București
acum

32°
mar.

22°/40°
mie.

22°/37°
joi

22°/38°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

27°
mar.

20°/34°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

21°/38°
Constanta
acum

34°
mar.

21°/35°
mie.

22°/27°
joi

23°/28°
vin.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

30°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/33°
Timisoara
acum

24°
mar.

19°/32°
mie.

20°/37°
joi

23°/40°
vin.

22°/39°