O femeie în vârstă de 28 de ani a murit, vineri, după ce a intrat cu maşina într-un camion, pe Şoseaua Giurgiului, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţi ai ISU Bucureşti.
Sursele citate au precizat că, în urma impactului, femeia a rămas încarcerată în autoturism şi a fost nevoie de intervenţia echipelor de descarcerare.
Echipajul SMURD a încercat să o resusciteze, însă femeia nu a mai putut fi salvată.
Din primele cercetări, poliţiştii rutieri au stabilit că femeia a încercat să depăşească un camion, moment în care autoturismul pe care îl conducea a lovit o bordură. Femeia nu a mai putut controla automobilul, care s-a izbit de un stâlp de iluminat, de unde a ricoşat în camionul pe care încercase să îl depăşească.