Am scris în ziarul acesta zeci, poate sute de texte. La multe dintre ele simţeam presiunea dead-lineului ce trebuia respectat...”Vorbeşte cu Filoti...Doar editorialul lui mai e de pus în pagină. Iar întârziem ziarul”, îmi răsună şi acum vocile glumeţ-ironice ale amicilor de la layout în dialog cu responsabilul de număr. La altele, înainte să încep să tastez, mă uitam în gol în faţa foii albe şi electronice şi a cursorului ce clipocea nepăsător. De obicei, în astfel de cazuri, îmi căutăm cuvintele pentru a „vorbi” despre un eşec al naţionalei, al echipelor noastre, al sportivilor noştri. (În clipele de entuziasm ideile vin de la sine...) Şi pentru astfel de momente am un glas familiar şi drag mie care îmi spunea amuzat: „Hai, Dane că lacrimogenele îţi ies bine...”. Acum nu ar trebui să fie cazul nici de lacrimogene, nici de dead-line. Ba din contră, m-am setat să scriu un text prin care să respect on-line-ul.

Într-o perioadă în care dispar cluburi şi fotbalul însuşi e ameninţat de insolvenţă şi faliment, echipa ProSport se refugiază în spaţiul virtual pentru a ne prezenta mai departe realitatea. Intră într-o altă eră! Se reinventează cum zice prietenul meu Lipovan. Nu moare! Stările de spirit nu mor şi am simţit în toţi anii petrecuţi acolo că ProSport reprezintă aşa ceva. Din 97 încoace am trăit tot ce înseamnă performanţă şi eşec în sportul românesc prin intermediul acestui ziar. Din dubla perspectivă de cititor şi ulterior jurnalist! Aş minţi să spun acum că nu am momente când mă gândesc că ar fi trebuit să fac mai multe lucrând acolo.

Ştiu sigur că o să îmi lipsească ziarul ăsta, fizic vorbind. Indiferent de format, de calitatea hârtiei. Era un gest reflex să mi-l iau dimineaţa, să văd subiectul de primă pagină, să apreciez cât de inspirat sau nu este titlul mare. Să simt hârtia! Tabieturi de microbist care a descoperit farmecul fotbalului pe vre