Pe doamna Lila o cunoaşte tot cartierul Copou.
Iese zilnic la treburi sau la plimbare însoţită de căţeluşa ei, Mila. Numele de Mila l-a primit în amintirea unei foste prietene a doamnei, care s-a prăpădit cu ani în urmă. Doamna e mereu îmbrăcată în negru, iar "prietena" ei, Mila, e tot de culoare neagră. Doar când e frig, căţeluşa poartă vestuţă maronie, împletită şi încheiată cu patru nasturi într-o parte. Necuvântătoarea, care se înţelege din privire şi din gesturi cu stăpâna, doarme lângă patul ei, mănâncă aceleaşi bucate cu ea, ba, uneori, sunt prinse de răceală în acelaşi timp amândouă şi se tratează cu aceleaşi medicamente. Sunt nedespărţite la cumpărături, iubesc muzica şi chiar teatrul la microfon. Duminica, Mila o însoţeşte pe doamna Lila la biserică şi o aşteaptă în faţa lăcaşului sfânt, ca să-i poarte de grijă pretutindeni. La joacă, Milei nu i se permite decât compania căţeilor cuminţi, ca să nu deprindă obiceiuri urâte. Când primeşte pensia, bătrânica îi cumpără căţeluşei ce-i place mai mult, spunându-i: "Nu mă gândesc deloc că puteam să-mi acopăr altă nevoie cu banii ăştia". Doamna Lila nu se plânge niciodată de necazuri şi de bătrâneţe, pentru că, zice ea, e şi asta o etapă a vieţii, care trebuie înţeleasă şi trăită creştineşte. Bătrânica asta are ceva tare frumos în sufletul ei!
O întâmplare cu nişte pisoiaşi a făcut-o pe doamna pensionară să-şi sporească dragostea faţă de Mila. Lângă locuinţa celor două prietene se află un mini-market. În faţa acestui magazinaş îşi duc viaţa trei pisoiaşi ai nimănui; din întâmplare, sunt tot negri. Trăiesc din mila trecătorilor şi, mai ales, a cumpărătorilor. Doamnele cu dare de mână şi cu inimă bună le cumpără bunătăţi preferate de ei: sălămior, costiţă, slăninuţă, lăptic, biscuiţi... Acum, în toamnă, o întâmplare nefericită a apărut în viaţa Milei: a fătat doi căţeluşi morţi. Durerea tru
