Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O chestiune de educaţie politică

Publicat in altPHel, vineri 6 decembrie 2013 ·

Festivităţile noastre sunt un foarte bun prilej de a măsura educaţia politicienilor. Nu mă refer la educaţia de bază, cea popular numită 7 ani de acasă. Ci la educaţia impusă de funcţia de demnitar.

Ca persoană particulară, poţi să treci pe trotuarul celălalt, când nu îţi place cine îţi iese în cale. Ai tot dreptul să alegi şi să decizi cu cine vrei să dai mâna, să bei un pahar, să stai la masa, cu atât mai mult în pat. Ca demnitar, însă, regula e diferită. Total diferită.

Parada de 1 Decembrie a fost un deja-vu, dacă vorbim despre comportamentul nonverbal al politicienilor. Atenţia însă nu mi-aş îndrepta-o spre ei, în cazul în care e ceva de corectat sau se mai poate corecta ceva. Cu siguranţă, momente de tipul acesta sunt exploatate nefericit de politicieni, care îşi imaginează probabil că nu trebuie ratată nicio ocazie pentru a delimita teritoriul vrajbei. Atenţia mi-o îndrept însă spre regulile de protocol, care nu ar trebui lăsate pe seama hachiţelor şi proastei-creşteri.

În mod normal, locul fiecăruia la asemenea evenimente nu trebuie gestionat de demnitari, în funcţie de adversităţi sau amiciţii. Locurile în tribuna oficială trebuie impuse în mod ierarhic. Onorul militar nu e dat persoanei, ci instituţiilor, reprezentate prin persoane, care au simbolistica lor definită prin Constituţie. Nu Băsescu, Ponta, Antonescu sau Zgonea decid unde stau şi lângă cine sau în ce ordine. Lucrurile sunt simple, aşezate în baza unui protocol, pe care trebuie doar să îl aplici şi să înţelegi ca demnitar că nu eşti de capul tău.

La fotografiile reuniunilor internaţionale nu stă nimeni unde vrea şi cum vrea. Ţi se comunică de către protocol care e locul tău pe strapontină. Nu îţi convine, cel mult te poţi retrage din fotografie, dar în niciun caz nu faci schimb cu colegul doar pentru că nu îţi place ţie lângă cine ai nimerit. La parade, afli care e locul

Articolul in altPHel >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum 4 ore
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 6 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 10 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 9 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

FBI este îngrijorat că atacul mortal din New Orleans ar putea fi replicat. „Cartierul francez era ţinta perfectă”

HotNews acum 4 ore
Biroul Federal de Informații (FBI) din Statele Unite este preocupat de o posibilă tendință de imitare a atacului care a avut loc în noaptea de Revelion în New Orleans. Autoritățile se tem că mai multe atacuri în care vehicule să lovească mulțimi de

Bărbat ajuns în arestul poliției după ce a amenințat și a încercat să violeze o femeie de 64 de ani la un priveghi

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv, vineri, sub acuzaţia de tentativă de viol. El a încercat să oblige o femeie să aibă relaţii intime cu el, după ce a rămas singur cu ea, în timpul unui priveghi. Poliţiştii din cadrul Secţiei de

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

News.ro acum 4 ore
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prez

Aglomerație pe Valea Prahovei, pe sensul spre Brașov. Ce recomandă polițiștii

HotNews acum 11 ore
Traficul este intens pe drumul național 1, pe sensul de mers dinspre Ploiești spre Brașov, vineri, conform Inspectoratului General al Poliției Române. Șoferii circulă cu viteză redusă, în coloană, în zona localităţilor Comarnic şi Posada şi între Si

Ministerul Dezvoltării a publicat, în dezbatere, prioritățile pentru programul Anghel Saligny

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministerul Dezvoltării a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un <https://www.mdlpa.ro/pages/proiecthgstabilirecriteriianghelsaligny202503012025> proiect de Hotărâre de Guvern în care stabilește un sistem de priorități pentru plata facturilor d

Mureş: Scurgeri de benzină dintr-un vagon-cisternă / Mai multe locuinţe din zona gării Albeşti au fost evacuate/ Traficul rutier în zonă a fost oprit

Mediafax acum 9 ore
Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Sighişoara intervin în Gara Albeşti pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, în urma unei scurgeri de benzină dintr-un vagon-cisternă. Locuinţele din zona gării Albeşti vor fi e

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

-0°/4°
lun.

1°/7°
mar.

4°/9°
Iasi
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

3°/6°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
mar.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

-6°
sâm.

-6°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/6°
mar.

3°/9°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

2°/10°
mar.

6°/12°