Pe măsură ce 2013 se apropie de final, criticii și revistele de modă au început să dea publicității topurile cu cele mai bine și cele mai prost îmbrăcate vedete ale anului. În aceste topuri, un singur nume a reușit până acum să se afirme la ambele categorii: Miley Cyrus.
Nu doar cariera în ascensiune a tinerei cântărețe este unul dintre cele mai discutate subiecte ale momentului, ci și alegerile ei vestimentare ciudate, mulate, decoltate, transparete, din latex sau chiar pluș (este deja celebru costumul ei de urs pe sub care a purtat un sutien și chiloți din latex, cu ocazia recitalului de la premiile MTV).
Stilul ei vestimentar, accesorizat adesea de două cocuri purtate în vârful capului, care o îndeamnă să scoată mereu limba și să se strâmbe în fel și chip pe șcenă, este de neutat, fiind adesea parodiat în emisiuni tv și copiat chiar și de oamenii simplii, pe post de costum de Halloween.
Acestea fiind spuse, nu este o surpriză că revista Time a numit-o cea mai prost îmbrăcată celebritate a anului. Dar, aici vine surpriza! Miley se află și pe lista celor mai bine îmbrăcate vedete americanea aceeași reviste, datărită “alegerilor ei vestimentare schizofrenice”. Înfățișarea cameleonică, compusă din haine sexi din piele, rochii Chanel cusute cu paiete, jeanși mulați, tricorui cu găuri și pantaloni din vinil au ajutat-o să câștige un binemeritat lor 5 în topul vedetelor stilate.
Pe măsură ce 2013 se apropie de final, criticii și revistele de modă au început să dea publicității topurile cu cele mai bine și cele mai prost îmbrăcate vedete ale anului. În aceste topuri, un singur nume a reușit până acum să se afirme la ambele categorii: Miley Cyrus.
Nu doar cariera în ascensiune a tinerei cântărețe este unul dintre cele mai discutate subiecte ale momentului, ci și alegerile ei vestimentare ciudate, mulate, decoltate, transparete, din lat